Prefectura Cluj vine cu lămuriri în cazul Seplecan

Instituţia Prefectului – judeţul Cluj vine cu precizări în cazul deciziei de a nu ataca în Contencios Administrativ hotărîrile Consiliului Judeţean Cluj nr 301 şi 303 adoptate în 21 decembrie 2015 prin care Mihai Seplecan a fost înlocuit în funcţia de preşedinte cu Marius Mînzat. Prefectura arata că în decizia luată s-a ţinut cont şi de faptul că pe numele lui Seplecan exista un dosar penal. „În ceea ce priveşte

Hotărîrea nr.301/21.12.2015 privind eliberarea din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a domnului Mihai Seplecan, facem precizarea că temeiul legal al convocării şedinţei extraordinare în care a fost adoptată hotărîrea mai sus menţionată este art. 94 alin. 2 din Legea nr.215/2001, rep. cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia: Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de cîte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice”, arată Prefectura Cluj.

Instituţia condusă de Ioan Gheorghe Vuşcan mai precizează că textul de lege  prevede două situaţii în care pot fi convocate şedinţele extraordinare, respectiv: ori de cîte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului; la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.

Prefectura mai menţionază că ţinînd cont de cele de mai sus, interpretarea pe care Mihai Seplecan o dă art 94 alin 2 este eronată, şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Cluj încadrîndu-se în categoria a).

„De asemenea, în ceea ce priveşte timpul în care Instituţia Prefectului Cluj a luat o decizie cu privire la legalitatea hotărîrilor adoptate în 21 decembrie 2015, dorim să adăugăm că ultima adresă de la CJ Cluj a fost primită în 6 ianuarie, iar de la IPJ Cluj în data de 12 ianuarie. În 15 ianuarie a fost comunicat public faptul că cele două hotărîri au fost adoptate cu respectarea prevederilor legale.

În documentul primit de la IPJ Cluj se confirmă existenţa unui dosar penal în cercetare în ceea ce îl priveşte pe domnul Mihai Seplecan, sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, mai explică Instituţia Prefectului Judeţului Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.