Melania

Nici acum, cînd scriu aceste rînduri, nu-mi vine să cred că Melania Ursu a murit, că nu mai este aici, cu noi. Pregăteam o povestire monografică despre ea şi cariera sa fabuloasă, despre teatru, viaţă şi prietenie, toate la timpul prezent, povestea vieţii tale aşa cum a fost, aşa cum am ştiut-o şi te-am ştiut, te-am ţinut în admirare, în schimbul de zîmbete complice. Această monografie va păstra în sinele ei textele primite din partea unor nume mari ale culturii româneşti, păstrate în Acum, iar cînd va fi gata această carte o să vin cu ea la mormîntul tău să o vezi şi să te bucuri din albastru şi, împreună cu Dumnezeu, s-o răsfoieşti şi să-i spui: „Uite, Doamne, rolul meu de debut, viaţa la Naţionalul clujean, aici, printre studenţii mei şi, uite, o fotografie lîngă teatrul antic şi lîngă Acropole!” Dumnezeu, cu un zîmbet mic în colţul gurii, îţi va spune şi se va auzi pînă la noi: „Le ştiu toate astea, Melania, pentru că am fost mereu cu tine, acolo, în întunericul sălii, simţind şi eu emoţia rostirii, bucurîndu-mă de frumuseţea artei tale şi de măiestria cu care supuneai cuvintele…”.

Totul va rămîne în prezent, Melania, iar în preajma sărbătorilor pascale vom face drumul promis, unde cortina vieţii se coboară întotdeauna, iar spectatorii, cei vii, se întorc în anotimpul nepăsării, în urîtul uitării şi la frenezia patetică de a mai fura o secundă vieţii.

Somn uşor, Melania, te iubim! Drum bun!

Cornel UDREA