A apărut nr. 1 al revistei UZP

UZP  Coperta_Nr1Primul periodic independent al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, „postdecembrist“, a fost lansat, zilele trecute, la Bucureşti.

“După 25 de ani, profesia noastră are, în sfîrşit, o revistă a ei. Puţine profesii se bucură de aşa ceva. Este o formă de a omagia memoria jurnalismului. Sperăm ca revista să fie bine primită de colegii de breaslă. Este o publicaţie de atitudine, de opinie, comentarii şi analize a jurnaliştilor din România. Revista porneşte la drum cu colaboratori serioşi şi de nădejde, reputaţi jurnalişti în media, care vor să facă din acest periodic un reper în media românească” a subliniat cu acest prilej editorul ei, Benone Neagoe.

Sumarul cuprinde o vastă problematică vizînd aspecte curente ale vieţii şi activităţii jurnaliştilor, evenimente culturale şi sociale, personalităţi, cariere, idei şi probleme în dezbatere. Sectiunile publicaţiei sînt: Actualităţi, Interviu, Dosar, Colegi de Breaslă, Texte şi contexte, Condeie remarcabile de altădată, Libertatea de exprimare, Periscop, Magazin, Remember, Tur european, Amintiri, Presa militară, Image Art, Sport, Tehnologie media.

Din punct de vedere editorial, conţinutul primei ediţii abundă de texte cu valoare. Între acestea, un eseu semnat de Academicianul Dan Berindei despre o personalitate pe care o descoperim necontenit şi care transmite dincolo de veac: “Eminescu-jurnalistul”; o analiză a unei probleme capitale a istoriei şi vieţii sociale, libertatea de exprimare în “De la cenzură la autocenzură”, sub semnătura Prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, sau diagnoza unor jurnalişti de prestigiu printre care Ion Cristoiu, Cristian Tudor Popescu, Cătălin Tolontan, Neagu Udroiu, Tiberiu Lovin, George Damian, Marta Uşurelu şi Prof. dr. Marian Petcu despre ieşirea din scenă a jurnalului tipărit: “S-a încheiat era Gutenberg?“. Despre drumul parcurs de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România în cei 96 de ani de existenţă, dar şi despre proiectele pe termen mediu şi lung, vorbesc George Brătescu în “O istorie care ne priveşte pe toţi” şi Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii, în interviul acordat revistei.

Prezintă interes deosebit articolul „Maria de România, regină şi reporter de front”, semnat de publicistul Dan Gîju, documentarul “Afacerea PRO” despre un vis megalomanic îmbinat perfect cu spiritul oneros al afacerilor de tranziţie, experimentul “Reporteri fără gazetă”, un proiect de jurnalism independent, amintirile Georgianei Capuerde despre “?eful de la 302”, reportajul Lilianei Nicolae: “Brunea Fox – prinţul reportajelor”, sau impresiile de călătorie ale Corinei Popescu din capitala politică europeană, Bruxelles.

Informaţii pertinente, precise şi de larg înteres găsim în paginile de Actualităţi, Presa militară, Colegi de generaţie, Muzeele lumii şi Premiile UZPR 2015.

În sfîrşit, desenul cu valoare incontestabilă al lui Dan Perjovschi, care închide sumarul, aduce o notă specială decorului primului număr, iar cînd în joc intră şi emoţia, simplitatea şi profesionalismul fotografului Cristina Nichituş Roncea, atunci se poate vorbi de o stare de bine, de încîntare.

„UZP” apare trimestrial, în 56 de pagini color, este tipărită la Gutenberg S.A. şi este pusă în vînzare la preţul de 5 lei. Revista se poate găsi la sediul UZPR din B-dul Nicolae Bălcescu nr. 21, Bucureşti, în filialele din ţară ale Uniunii şi la difuzorii voluntari.

uzp

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.