Cu masca pe faţă

Radu VIDA

Dezbaterea publică.
O formă democratică de a ţine poporul de vorbă. Şi de a-l face să se creadă important. De a povesti fiecare ce de întîmplări triste a avut în viaţa lui. Şi, mai ales, de a distrage atenţia de la problemele importante ale zilei. Un advertorial inutil şi ineficient, din moment ce instituţiile statului democrat funcţionează după anume reguli. Peste care nu poate trece voinţa lu’ Gheo, chiar dacă el este alegător, contribuabil, susţinător etc. Nu! Buna funcţionare a instituţiilor nu depinde de… părerea unuia sau altuia. De cum îşi închipuie unii că ar trebui să fie… Ştiinţa conducerii, devenită management, nu se bazează pe păreri, presupuneri. Credinţa e pentru Biserica divină şi nu are nimic cu lucrurile mărunte, omeneşti, unde, ştiţi şi dumneavoastră, se ascunde, de obicei, Dracul. Gol sau îmbrăcat, Necuratul îşi face loc în activitatea instituţiilor statului şi, mai ales, în comportamentul unor slujbaşi ai lor. Şi cauzează.

Nu mi-aş fi putut închipui, aşadar, că Ministerul Afacerilor Interne practică mita mascată. Pentru că nu pot numi altfel atenţiile, mai mici sau mai mari, dirijate către instituţia amintită. Cum adică să… sponsorizezi Poliţia? Şi să primeşti în schimb ce? Cum să practici vechiul… comodat roman în relaţiile cu Jandarmeria? Dai un obiect, pe care ăştia îl folosesc, ca mai pe urmă să ceri şi să primeşti ce, pentru uzură? Ce fel de donaţii… dezinteresate se pot face ofiţerilor de frontieră, fără ca aceştia să închidă ochii la matrapazlîcurile de la graniţele noastre cu ţările UE sau cele extracomunitare?

Întrebările ar putea continua la nesfîrşit, iar dezbaterea publică ar fi una de… substanţă. Pălăvrăgeala nesfîrşită. Vă daţi seama ce de scenarii s-ar vehicula? Şi pînă unde ar ajunge imaginaţia păţitului şi nepăţitului?

MAI ne-a pus să povestim!
De ce? Pentru a se spăla pe mîini, cred. Nu se poate, nu-mi vine să cred că, pînă acuma, această importantă instituţie a statului lua mită mascată! Şi accepta una sau alta din „şmecheriile” unor potenţaţi ai zilei! Ca să se spele pe mîini, cum spuneam, au iniţiat dezbaterea. Că nu mai au voie să ia mită – spus pe şleau –, numai dacă au avizul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. Adică, băieţii ăia sînt de pe altă planetă? Nu au şi ei nevoi? (Iar nevoile, ştiţi şi dumneavoastră, sînt cu atît mai mari, cu cît se aglomerează binele peste bine! Şi de vă surprinde că nevoiaşul are mai puţine nevoi decît înfoiatul în toate bunătăţile lumii, gîndiţi-vă că, mai niciodată, nu amărîtul este sponsorizat de adevăratelea.)

N-om fi noi cu toţii greci, dar ţîpuritura lui Virgilius din Eneida este şi acum valabilă. Mai ales în cazul Misterului Afacerilor Interne. „Timeo Danaos et dona ferentes”, spunea poetul latin. Versul nu este rezultatul vreunei frustrări a maestrului. Dar trebuie să te temi de oricine îţi face daruri „dezinteresate”. Ar putea fi, oricînd, un cal troian, strecurat în sînul comunităţii, din care, în noapte, să coboare toate necazurile din lumea asta.

Şi, iată, fără să vreau, am răspuns şi eu dezbaterii publice lansate de Ministerul Afacerilor Interne. Nu! Sponsorizările, comodatul şi „darurile la mînă” nu pot fi acceptate în buna funcţionare a instituţiei. Povestea poate fi un foc mocnit, dar care să se aprindă în orice clipă. Mai ales atunci cînd „binevoitorul” are şi el, acolo, o nevoie. De obicei mai mare decît cadoul otrăvit pe care l-a făcut. Căci, nu mă îndoiesc, societatea are pîrghiile… legale de a acoperi nevoile instituţiilor componente ale MAI.
Fără aportul şmecherilor, da?