Scrisori deschise, cu plicul bine închis

titlulUnii au vrut, dar n-au ştiut. Alţii au ştiut, dar au vrut să se exprime. Cei mai mulţi au scris Moşului, Ba de una, ba de alta. Şi El, în frenezia lui a dat curs rugăminţilor. A adus cadouri, poate mai multe decît anul trecut, şi a băut la cafele… mai mult decît în reclamele proaste. Din acest motiv a şi avut palpitaţii de-i zice extrasistole interne şi s-a făcut că nu a primit scrisorile la care nu putea face nimic. Noi i-am dibuit cutiuţa poştală şi, contrar zisei din Constituţiune, ne-am îngăduit să deschidem cîteva plicuri. N-am fost surprinşi. Doar… surprised, sau, şi mai bine, uberrascht (în latina germanică).
N-au scris copilaşii. Ci adulţii. Cei trecuţi de vîrsta la care renul nu mai e pasăre, ci avion cu motor, iar sania zburătoare – un fel de două feluri dintre omega 3 şi porcul din ogradă. Şi totul presărat cu beuturi de la ţuicomicină în sus: merg cu un urcior/ vin la bere şi lichior. Mînaţi dacă puteţi!

Scrisoarea 1
Dragă Moş Crăciun,
Îţi scriu cu întîrziere, pentru că, iată, trebuie să-şi dau o veste proastă. La anul nu mai ai ce căuta să-ţi strecori burdihanul prin hornul socialist şi nici să cotrobăi pe la gura sacului cu cadouri. Nu de alta, dar n-ai ieşit la vot!
Sc5Trebuie să înţelegi că interesele politice sînt mult deasupra celor individual-tehnocrate, aşa că, asemenea lui Moş Gerilă, trebuie şi tu să te retragi. Ţi-a ajuns, vorba aia, că de cînd te plimbi prin lume s-a săturat tot leatul! Pune-ţi, aşadar, turul pantalonilor în cui, cizmele în bătaia vîntului lapon şi căciula roşie pe aţa întinsă lîngă soba cu lemne.
Gata! S-a terminat!
În locul tău, vine o liberală, de-a noastră, care să ştie ce şi cum. Şi dacă nu ştie, o ghidăm noi. Nu-i frumoasă, dar e suficient de bătrînă încît să nu atragă atenţia lupilor tineri. E mai prostuţă, desigur, dar asta nu-i rău, pentru că va împărţi numai acele cadouri pe care le vom stabili doar în staff-ul partidului. Zici că stă prea mult pe acasă? Păi, cum ai vrea să şi gătească, să aibă grijă de copiii vecinului şi să se şi priceapă la politichie? Chiar dacă eşti boşorog, de mă iei în braţe, îţi voi spune un secret. Numai aşa, propunîndu-ţi, brutal, pensionarea, pot să-l înlătur pe Buldog de lîngă mine. Chiar dacă co-preşedinte va fi… aleasă gălbejita aia de la Antena 1, tot e mai bine cu o… minoritate sexuală, decît cu un cîine colţos de vameş. Hîrşîit prin toate alea. Pe cînd eu, n-am apucat nici să mă feştesc, ca cealaltă blondă de la Cotroceni. Şi să dau regatul lu’ Werner, pe republica de la Weimar.
Chiar dacă sînt descoperită, sînt sub acoperire. De nu mă ştie nici directorul Raul. Aşa că semnez indescifrabil
Alinuţa,
care mîncă… săniuţa. Că la cealaltă rimă
nici c-am vrut să mă gîndesc, auzi tu?
Pa!

Scrisoarea 2
Moşu!
Sînt tînărul care şi-a pierdut tot.
Iubita, care n-a avut feed back corespunzător şi a fugit cu un rocker. Lucrează în Spania la dezvoltarea roşiilor de acolo şi dă cu ce are în populaţie. Da’ de, da’ de! Rockerul nu dă nimic. Nu mai cîntă, nu mai compune, dar iubeşte sincer o dansatoare flamenco, care are cu totul şi cu totul alte preocupări, decît poezia cu rimă albă, de sună din coadă.
Sc 1Părinţii m-au renegat. Fraţi n-am.
Din boscheţii cei mai apropiaţi au plecat toţi vecinii. Lumea (?!?) bîrfeşte că la muncă. Pe mine m-au lăsat pe malul stîng să fac numărătoarea inversă la peştii care urcă în amonte. În aval nu urcă. Dar eu îi număr şi pe aceştia.
Just în case, cum zice chinezul.
Foştii colegi de la seral au trecut să mă vadă. N-au zărit decît inepţiile din capul unora care vor să facă din Someş un rîu navigabil. De la Cluj la Dyej, dacă înţelegeţi ceva din accentul meu bavarez. Oi fi eu nebunul urbei, dar tot ştiu că feribotul şi feriboata nu vor trece pe aici. Ci prin faţa primăriei oraşului cultural, capitală de la Răchiţele în Jos.
Şi, dacă tot veni vorba, te rog, Moşule, la anu’ să-mi aduci şi mie un mandat. Chiar şi la vestitul număr 9 de pe strada lu’ Pasteur cu acelaşi nume. Candidatura mi-o susţin cu siviul meu încărcat de tot felul de treceri şi petreceri DNA, unde mi s-a propus să mă angajez avocatul lor. Că, cică, procurori au destui, cît să mai pui de încă 25 de ani de matrapazlîcuri. Cu o bucă la liberali şi alta la mişcare, în populari.
Cuşmă şi botoşei nu-mi mai trebuie. S-o încălzit aşa de tare global, încît doar din lacul Tanganika se vede Burundi, Congo, Tanzania şi Zambia. Restul e vis de gheaţă lăsat la frigiderul partidelor din opoziţie.
Drept pentru care semnez:
Profesor universal şi dorsal,
în partea din faţă, desigur
Emil de pe Tisa
Şi Alin, care plînsu-mi-sa

Scrisoarea 3
Tinere!*
După cum se vede, n-am scris cu litere romane, doar pentru a nu fi acuzat de plagiat. Dar, în propoziţia-viers de dor de pe plai părăsit, ar trebui să fie vorba tot despre reprezentarea epică a bătăliei de la Rovine. Şi împrejurimi.
Sc 2Un loc din care n-a mai rămas nimic, fie şi pentru că s-a retrocedat tot. Şi, după bătălie, tot leatul cuman şi-a luat luatele şi le-a prăpădit prin cele locuri.
La început am crezut că ni se trage de la romani.
Ei n-au făcut altceva decît să însămînţeze lotul şi, iată, poporul dac, retrocedat istoriei, s-a transformat în bine. Aşa zic unii.
Apoi, ne-am speriat de turci.
Eu n-au putut să facă atîtea rele pe cît(e) ar fi vrut. Au jumulit cît au putut, dar cînd a fost vorba să-şi lepede şalvarii n-au fost în stare. Cum veniră şi plecară. Aliotmanul, zic. E drept, au lăsat în urma lor peşcheşul, ciubucul şi alte haraciuri. Pentru că n-au auzit de DNA (un fel de daţi-ne nouă astea, da’ cu litere mari şi deranj şi mai mare), purtătorii de turbane s-au pierdut în istorie. Sau geografia Antaliei. Restul rămîne să rezolve ruşii, în deplasare şi interes de serviciu la sirienii de primăvară arabă, toamnă africană şi vară orientală.
Şi bulgarii au vrut cîteceva.
Dar n-au lăsat nici ei urme, decît în limba noastră care, nu-i aşa, e o comoară pentru unii…
De nemţălăii occidentali nu ne-am speriat.
Că-i aveam pe franţuji. Ei ne-au promis ce nu am avut aproape niciodată: liberté, egalité şi maternité. Şi s-au şi angajat, cică fără bani, avocaţi. Să ne apere de ai lor prieteni. (Duşmanii de altădată)
Mai întîi ne-au lăsat fără servici. Că eram în caer şi prea torceam fuiorul. Concurenţ, cum ar veni. Apoi, ne-au zis că sîntem buni vînzători. De fabrici, uzine, ogoare…Chiar şi Statul îl putem vinde şi să luăm bani buni pe el. Ce ne rămîne? Unii se vor integra. La alţii. Şi îşi vor pleca capul, pînă ce s-a găsi vreunul să-l taie. Şi să contrazică, astfel, ţîpurirea den bătrîni. Alţii vor fi vedete. La TV-uri. Nu trebuie decît să nu mai citească nimic, şi să meargă la şcolile hyperionului.
Va cîştiga mai mult decît bunica la praşila a 3-a de la CAP Grozăveşti, dublu faţă de unchiul de la forjele IMGB şi RATB şi însutit faţă de un lingvist, prof. univ. dr. pe bune, da’ pus pe rele împotriva celor care stîlcesc ceea ce ne-au lăsat dacii, romanii, bulgarii, turcii…
Boschetaru Ion

* Am vrut să-ţi apelez titulatura cu “bătrîne!” Dar mi-am dat seama că n-aş avea dreptate. Sper ca, în conformitate cu povestea, să fii veşnic şi să apuci a nu ştiu cîta tinereţe a naţiei. Aici, prin preajma Rovinelor.

Scrisoarea 4
Meştere Crăciun!
Am tot stat şi m-am crăcănat, gîndindu-mă la ce şi cum. Şi n-am aflat.
Spre exemplificare:
Sc 4– cine manevrează lucrurile în aşa fel încît noi să fim mai mereu excluşi de la cadourile lumii;
– ce măgăreaţă a picat pe noi de nu putem ieşi din căcăreaza de cal, care-i cît o balegă de vacă indiană, netulburată de hinduşii duşi;
– unde s-au dus toate acele bune intenţii de la balamucul din decembrie, înlocuite fiind de răutate, nemuncă, minciună şi furtişag. (mai mare, parcă, decît în alte dăţi);
– cînd s-au prăpădit toate acele promisiuni ale aliaţilor de linişte, pace, bunăstare, fericire;
– cum se face că noi, cei care muncim, cîştigăm mai puţin decît cei care trag cîteceva pe uscat – barca spre exemplu.
– de ce se spune că ne-am apucat să construim capitalismul, cînd, mulţi dintre noi n-au construit nimic sau, în cel mai bun caz, au făcut haz de necaz şi au rămas în evul cel mediu şi întunecos, ca buda din spatele bordeiului?
Şi, pînă la urmă, de ce toate întrebările astea?!
Chiar dacă nu citeşti nedumeririle astea, tot mergem spre Noul An, care, auzi!, vine chiar dacă Parlamentul e la muncă sau în concediu, dacă Werner merge sau nu la Miami (beach, că în celălalt ton se cheamă că-i fată spre femeie uşoară, sub 45 de kg).
Şi încă ceva, meştere: dacă răspunzi la întrebările astea, promit ca, la anu’, să împodobesc bradu’ invers, să declar guvern militar, format din civili responsabili şi politicieni de culoarea curcubeului din boreală.
De acord?
Mirică Perspectivă
de la Tioltur
***
Cu @ rond şi coadă de maimuţă rezolvăm ca e-mail-ul să fie pus pe FaceBook. Şi din toate scrisorile astea să pricepem că nu electronica din IT face cîrnatul mai bun, caltaboşul mai ficat şi sîngeretele apă nu se face. Da, zace în noi o dorinţă de a face şi drege, mai ceva ca în depeşele către Moş Crăciun cu alea dalbe, ce ştiţi dumneavoastră…prin nămeţi. Cum iarna-i fix ca vara, în aşa fel încît primăvara poate fi considerată toamnă, noi închidem zapisca şi punem punct aici.

    Pt. Conf. Radu  a lu’ Vida ot PETRID

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.