Cadouri pentru familiile sărace

La sfîrşit de an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Fundaţia „Emmanuel Ministries Romania” oferă ajutoare oamenilor nevoiaşi din municipiul Gherla şi din comunele vecine.

Nu s-a întîmplat altfel nici în această perioadă, cînd preşedintele fundaţiei, pastorul Cornel Fedor a făcut un adevărat tur de forţă pentru a dărui cadouri familiilor sărace şi elevilor din unităţile de învăţămînt. Nu au fost uitate nici familiile de romi de pe strada Pescarilor, de la marginea municipiului Gherla, unde trăiesc  în condiţii nu tocmai bune peste 50 de copii. Reprezentanţii fundaţiei s-au deplasat personal la faţa locului şi au adus bucurii micilor locatari ai străzii de pe malul Someşului Mic. De asemenea, au fost sprijinite cu alimente şi îmbrăcăminte familiile cu mulţi copii şi cu o situaţie materială precară.

Tot prin grija Fundaţiei „Emmanuel Ministries Romania” au avut parte de daruri şi locuitorii comunelor Aluniş, Mintiu Gherlii şi Fizeşu Gherlii, unde peste o sută de familii nevoiaşe s-au bucurat de micile „atenţii”, atît de necesare şi binevenite în aceste zile premergătoare sărbătorilor de  Crăciun şi Anul Nou.

În total, s-au împărţit 800  de pachete, dar pînă la sfîrşitul anului vor beneficia de cadouri şi creştinii bisericilor din comunele Aluniş şi Iclod.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.