Actor gherlean pe scena din Torino!

12311047_710287412435858_3570193500933343855_nÎn cadrul manifestărilor culturale organizate de comunităţile româneşti din Italia cu ocazia Zilei Naţionale a României, la sfîrşitul săptămînii trecute, la Via Cigna (Disco Hollywood) din Torino (Italia) a avut loc o seară culturală românească, la care a participat şi un grup de actori ai Teatrului de Nord Satu Mare, între care s-a aflat şi Szekely Tibor din municipiul Gherla. Reprezentanţii Teatrului din Satu Mare au prezentat pe scena torineză spectacolul „Frumoasa, Urîta şi Deşteapta” de Sorin Oros, care vara trecută a umplut şi sălile din Chicago. Tot în cadrul reprezentaţiei a mai evoluat renumitul cîntăreţ de muzică populară din Republica Moldova, Igor Cuciuc. De asemenea, programul a mai inclus suite de dansuri populare româneşti susţinute de Grupul „Vatra” din Torino. La sfîrşitul evenimentului, actorul sătmărean Sorin Oros ( originar din Cluj) şi-a lansat recenta lui carte „ Teatru! 9 piese noi”, apariţie editorială primită cu mult interes de publicul cititor din Torino. Întîlnirea de suflet de la Torino s-a desfăşurat sub egida Hanului Domnesc şi a Centrului de Cultură şi Tradiţie Românească din Torino.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.