Județul Cluj iese din zona roșie

Județul Cluj a ieșit din zona roșie după ce rata de infectare a scăzut sub pragul de trei cazuri la mia de locuitori. Potrivit datelor furnizate de DSP Cluj, rata de infectare anunțată, joi, era de 2,90 după ce miercuri a fost raportat un prag de 3,01 la mie. În Cluj-Napoca, pragul de infectare anunțat a fost de 2,88 cazuri la mia de locuitori iar la Dej de 2,29, la Gherla de 2,65 și la Turda de 2,75. Singurele orașe din județul Cluj care rămân în zona roșie sunt Câmpia Turzii cu 4,80 cazuri la mia de locuitori și Huedinul cu 4,18 cazuri la mia de locuitori. Cea mai mare rată de infectare în județul Cluj a fost joi la Sic-8,80. Comunele din județul Cluj în care nu s-a înregistrat niciun caz de coronavirus sunt: Săcuieu, Ploscoș, Mărișel, Ciucea, Mărgău și Panticeu.

În săptămâna 19 – 25 aprilie, 35,6% din totalul cazurilor de COVID s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj, Timiş, Prahova şi Bihor, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit raportului săptămânal de supraveghere, 28,6% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Constanţa, Cluj şi Bihor.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor de COVID a fost înregistrat la personal medical.

85,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 58,4% din decese au fost la bărbaţi, arată INSP.

De asemenea, 95% din persoanele decedate de COVID aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.