Comemorarea martirilor de la Hărcana

Autorităţile turdene au organizat o ceremonie de comemmorare a martirilor de la Hărcana, 18 români, cu vîrste cuprinse între cîteva săptămîni şi 36 de ani, împuşcaţi de ostaşi din armata maghiară, în 24 septembrie 1944, în timp ce se adăposteau de tirul artileriei antiaeriene sub un pod de cale ferată.

Comemorarea victimelor masacrului de la Hărcana, comis acum 71 de ani, a avut loc duminică, 11 octombrie. După o scurtă slujbă de pomenire, oficiată de preoţi ai Catedralei Ortodoxe Române din Turda, participanţii la comemorare, printre care s-au aflat parlamentarii de Turda, în speţă senatorul Alexandru Cordoş şi deputatul Mircea Irimie, împreună cu primarul Tudor Ştefănie şi cu preşedinţi ai filialelor locale ale unor partide, respectiv Cristian Matei (PSD), Adrian Sărmăşan şi Ovidiu Micu (ALDE), Doru Anca (PRM), Alexandru Ignat (PNŢ-CD), precum şi consilierii locali Dora Arion, Emil Molnar şi Lucian Varo, s-au îndreptat spre monumentul închinat memoriei martirilor de la Hărcana,situat în apropierea Catedralei Ortodoxe. După ce profesorul universitar dr. Călin Felezeu, istoric, a făcut o prezentare concisă a evenimentelor petrecute în septembrie – octombrie 1944 la Turda, cu prilejul luptelor pentru eliberarea oraşului de sub ocupaţia trupelor germane şi maghiare, a urmat ceremonia depunerii de coroane.

După ce Ungaria a ocupat Ardealul de Nord, în urma Diktatului de la Viena, din 1940, autorităţile maghiare au început atrocităţile împotriva populaţiei româneşti din teritoriile ocupate. Din 1940, pînă în 1944, armata, poliţia şi jandarmeria maghiară au comis masacre împotriva populaţiei româneşti în 33 de localităţi. Printre acestea se numără Ip, Treznea, Huedin, Aghireş, Moisei, Cătina, Gădălin şi Turda.

Potrivit unui raport al Secretariatului de Stat pentru Naţionalităţi de la Bucureşti, citat de William Totok în articolul “Febra răsăriteană a reabilitărilor. Cazul Albert Wass” publicat în Observatorul Cultural, din 2 septembrie 2003, între 30 august 1940 şi 1 noiembrie 1941, în Ardealul de Nord reprezentanţii autorităţilor maghiare au comis 919 omoruri, 1126 de schingiuiri, 4126 de bătăi, 15.893 de arestări, 78 de devastări colective şi 447 de devastări individuale, împotriva românilor şi a evreilor care locuiau în teritoriile ocupate de Ungaria horthystă, ca urmare a Diktatului de la Viena. Pînă la 1 ianuarie 1941, adică în patru luni de cînd Ungaria a început să-şi exercite autoritatea în teritoriile ocupate, s-au consemnat 109.532 de români refugiaţi din Ardealul de Nord. Acestora li s-au adaugat, conform sursei citate, alte 218.919 persoane expulzate de autorităţile maghiare pînă la 1 decembrie 1943.

Au existat şi cazuri cînd persoane de naţionalitate maghiară s-au opus maltratării românilor şi i-au salvat pe aceştia de la moarte. Pe site-ul Wikipedia, printre alte fapte similare este citat gestul militarilro maghiari desemnaţi să facă parte dintr-un pluton de execuţie, care au refuzat să-i împuşte pe cei şapte ciobani români care s-au ascuns, de frica armatei maghiare, în pădurile din Secuime.
Pe lîngă armată, poliţie şi jandarmerie, la comiterea atrocităţilor au participat şi organizaţii paramilitare maghiare. Wikipedia menţionează, în acest sens, Garda zdrenţăroşilor (a Rongyos Gárda), Vînătorii turanici (a Turáni vadászok),

Uniunea camaraderească “Turul” (a Turul bajtársi szövetség), Asociaţia naţională de tir (az Országos Magyar Lövész Egyesület) şi Divizia secuiască de frontieră (a Székely Határõr Hadosztály).
Atrocităţi, cărora le-au căzut victime persoane de etnie maghiară, au săvîrşit şi
Voluntarii pentru Ardeal “Iuliu Maniu” o organizaţie paramilitară română, care a comis omoruri sub pretextul răzbunării pentru acte similare comise de unguri.
Emil HĂLĂŞTUAN