Încercarea moarte n-are…

Radu VIDA

…dar poate avea consecinţe nebănuie. Şi asta pentru că omul, dintotdeauna, a încercat să egalizeze lucrurile. Să nu recunoască diferenţele. Să le estompeze, măcar. Şi – s-a dovedit – acţiunea a fost şi este cît se poate de contraproductivă. O dovedeşte d-l Liviu Dragnea şi iniţiativa sa:

Legea privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup este un ideal. Dacă, prin conţinut acest ideal poate fi atins sau nu, este o altă poveste. Să încercăm, în acest sens, şi definţia defăimării, care, în funcţie de iniţiativa legislativă, este fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin mai multe trăsături de gen, vîrstă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică netransmisibilă sau infecţie HIV/SIDA.

Vă propun să dăm ceasul înapoi şi să analizăm o ţîpuritură a copilăriei: „Prostule, măgarule, Ghiţă-bucătarule”. Nu e nevoie de o prea profundă analiză, pentru a realiza că Ghiţă este… aşa cum este. Iar meseria de bucătar este luată în derîdere. Minimalizînd, totodată, prin defăimare, statutul unei munci desfăşurate, în principal, la… cratiţă. Abordarea poate părea o glumă, dar treburile iau o turnură serioasă în momentul în care discriminarea socială urmează să se pedepsească cu amendă între 2.000 şi 60.000 lei (în condiţiile în care Ghiţă este nume generic pentru toţi bucătarii asimilaţi tagmei; dacă ne referim la… vecinul Ghiţă, amenda este cuprinsă între 1.000 şi 30.000 lei).
În acest context, începem să regretăm cele două faimoase articole din Codul Penal, calomnia şi insulta, eliminate de legislativ, ca urmare a analizării aprofundate a unul drept fundamental al omului: dreptul la opinie.

Nu zic că vorba înţelepciunii poplare se adevereşte în toate cazurile în care: vorba dulce, mult aduce. Dar, cu siguranţă, va trebui să fim foate atenţi la ce şi cum vorbim. Pentru că, odată adoptată, Legea cu pricina ne va aduce multe necazuri. Şi frustrări. Ajuns la noi ca refugiat, va fi chiar imposibil să-i spui unui taliban, să spunem, care a coborît din munţi spre Kandahar cu o centură serioasă de explozibil la el, că trăieşte în secolul al XVI-lea, chiar dacă se foloseşte de descoperirile efectelor prafului de puşcă, folosite, iniţial, pentru cele mai paşnice activităţi umane. Legea prevede despăgubiri pentru asemenea remarcă. Şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare. Nu cred că un ban, ajuns în buzunarul unui terorist, în cazul noastru, ar rezolva problema lui cu aproapele creştin, să spunem, după cum individul nu s-ar teleporta, brusc, în secolul XXI, doar pentru că eu aş fi serios scuturat de bani: pentru un adevăr, să ne înţelegem.

Putem încerca marea cu degetul şi să-i spunem unui conaţional: ţigane! Un… jitan sau zingala nu se va supăra, dar un rrrom poate să te dea în tribunal, să ia pielea de pe tine! E drept că, în acest fel, situaţia nu se va restabili, el va rămîne tot aşa… cum am povestit. Numai Comisia Naţională pentru Combaterea Discriminării va avea buget nou, pentru încă o secţie de funcţionăraşi. Iar televiziunile şi posturile de radio (un deja-vu supărător) vor avea obligaţia să ne bată la cap cu tot felul de reclame pe subiectul discriminării personale şi de grup.
Adevărate emisiuni de umor, nu credeţi?