Udrea: Parlamentul a ratat o şansă; eu îmi asum destinul

Deputatul Elena Udrea afirmă că Parlamentul, respectiv Camera Deputaţilor, a ratat „o şansă” votînd pentru cererile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi precizează că ea îşi asumă destinul, informează AGERPRES.

„Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul. Subiectul nu trebuie să fie ce se Elena-Udrea-67întîmplă cu mine, ci cum va arăta Romînia condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat”, a scris Elena Udrea, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţia de avere, pe numele Elenei Udrea, în dosarul „Microsoft”, cu voturi 243 de voturi ”pentru” şi 50 ”împotrivă”. Totodată, parlamentarii au aprobat luni cererea DNA de încuviinţarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, pentru săvîrşirea infracţiunii de luare de mită în dosarul „Gala Bute”, cu 219 voturi „pentru” şi 102 voturi „împotrivă”.

Anterior, parlamentarii au aprobat, cu 278 voturi ”pentru” şi 50 ”împotrivă”, cererea DNA de încuviinţare a extinderii începerii urmăririi penale pentru luare de mită în dosarul „Gala Bute” pe numele fostului lider PMP.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.