Tabără creştină pentru elevii gherleni

Tinerii gherleni au avut şi în această vară o vacanţă activă. Majoritatea lor au participat la diferite tabere organizate în judeţul Cluj sau pe alte meleaguri ale ţării.

Unii au parte în continuare de o perioadă plină de activităţi moral-creştine. Astfel, Fundaţia Creştină „Sf. Nicolae” Gherla, în colaborare  cu Centrul Misionar de Tineret ,,Ioan Bunea” organizează o tabără la Sîngeorz-Băi (judeţul Bistriţa-Năsăud), care se adresează tinerilor cu vîrsta între 13 şi 18 ani, în perioada 24-28 august.

Tabăra de la poalele Munţilor Rodnei are un caracter religios, educativ şi recreativ. Pe toată durata ei au loc diferite activităţi, cum sînt: discuţii duhovniceşti cu tematică religioasă, discuţii interactive pe grupuri de vîrstă, diverse ateliere practice, multe jocuri de exterior şi interior, competiţii sportive, cîntece pentru copii la diferite instrumente, cursuri de chitară, concursuri, muncă în echipă. La acestea se mai adaugă scenete, drumeţii şi tradiţionalul foc de tabără. În acest an se va organiza şi o “vînătoare” de comori pentru copii şi Marele Joc, pentru adolescenţi.

Centrul Misionar de Tineret ,,Ioan Bunea” a fost inaugurat în acest an în prezenta ÎPS părinte Andrei, alături de oficialităţile sosite în localitate cu prilejul aceastei manifestări de suflet. Centrul de Tineret are o capacitate de 70 de locuri, fiind unul dintre cele mai moderne din ţara noastră şi este dotat cu bibliotecă, sală multifuncţională, sală de mese, cabinet medical şi terenuri de joacă şi de recreere, cu acces la bazele sportive şi zonele de relaxare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.