Horia Bădescu, Dacă Orfeu

A intrat de cîtăva vreme în librării o nouă carte semnată de Horia Bădescu, o carte de meditaţii şi interviuri pe tema rolului şi actualităţii poeziei. În prima parte, Dacă Orfeu (Ed. Limes, 2015) este o inspirată antologie a opiniilor autorului cu privire la poezie, o adevărată mărturisire de credinţă pe tema poeziei, exprimată într-un conclav internaţional, destinat să discute şi să redefinească periodic universul şi menirea poeziei. E vorba de Bienala Internaţională de poezie de la Liège din Belgia, la care el a participat din 1994, cu oarecari intermitenţe, aproape an de an, pînă în 2012. Împreună cu poeţi, critici şi gînditori europeni de primă mînă, confratele nostru a dus în acest for internaţional ceva din formaţia şi sensibilitatea noastră est-europeană, ceva din credinţa noastră ortodoxă în valorile credinţei şi ale sacrului, în confruntarea tot mai decisivă cu spiritul demonic, agresiv şi lichidator al totalitarismului mondial, cu sfidarea de către anumite centre de interes a rolului statelor democratice în procesul de recuperare a memoriei, a descătuşării verbului şi afirmare a umanismului originar al popoarelor europene. Comunicările sale au avut substanţă şi ecou prin adevărurile de profunzime exprimate, prin teoretizarea misiunii salvatoare a poeziei, a deschiderilor spre fiinţă operate, a sublinierii rolului ei civilizator în lumea de astăzi, în sprijinul esenţial pe care-l dă insului în drumul său spre Lumina Eternă şi descoperirea marilor bucurii ale sale şi ale Celuilalt. Asumarea mecanismelor visului şi a reveriei poetice, situarea Omului într-un orizont ontologic menit să sporească in-finitatea Lumii, să ajute omul să înveţe a descifra misterele înconjurătoare, să se îmbogăţească spiritual: „Valoarea actului poetic rezidă în puterea de a adăuga valoare pozitivă, aură pozitivă lucrurilor care umplu orizontul infinit al absolutului”, afirmă el la un moment dat. Toate intervenţiile sale sînt pledoarii pentru redescoperirea naturii umane, a fiinţării întru spirit, prin repoziţionarea faţă de sacru şi de valorile morale ale convieţuirii, altfel spus, „un mod de a ne trăi umanitatea”. Sau, cu alte cuvinte, „Poezia începe acolo unde cuvîntul îşi pierde materialitatea lingvistică pentru a regăsi imaterialitatea sugestiei, sacrul, adică starea în care Dumnezeu este însuşi cuvîntul”. De pe această poziţie, poetul nostru iniţiază o serie de dialoguri cu o seamă dintre cei mai importanţi oameni de poezie ai momentului, aleşi în special din zona latină a cuvîntului. E vorba de cinci poeţi francezi (Max Alhau, Gerard Bayo, Jean Biès, Dominique Daguet, Roland Reutenauer), doi belgieni (Werner Lambersy şi Jean-Luc Wauthier), un spaniol (Fermin Heredero Salinero) şi trei români (Valeriu Anania, Paul Aretzu şi Adrian Popescu), care dau amploare dialogului despre poezie şi-i acordă consistenţa necesară unui adevărat colocvial. Reunite în secţiunea „Starea de veghe”, aceste interviuri vin să complinească şi să aducă mai multă claritate în procesul de accedere spre starea de lumină şi de veghe a poeziei, stare primordială sufletului omenesc. Pe de altă parte, ele sînt în măsură să modifice opiniile cunoscute ale noastre despre noi înşine, ca naţiune, ca purtători de tradiţie ancestrală, ca oameni dotaţi cu un har natural al frumosului, „cu o putere de evocare, cu un lirism, cu o bogăţie folclorică de care sînt privaţi locuitorii cîmpurilor şi oraşelor”. Ca „oameni ai pădurilor”(Jean Biès), românii îl copleşesc prin „disponibilitatea pentru entuziasm şi admiraţie, /prin/ căldura cordială, primitoare, /şi/ o vigoare mentală”, prin perpetuarea „miturilor păgîne” şi calitatea „de a sanctifica lumea”, de creştinism cosmic şi „românitate” cuceritoare. Astfel de mărturisiri făcute şi de alţi preopinenţi cu care discută confratele nostru ne dau conştiinţa că România şi poeţii ei nu sînt o simplă insularitate neglijată în spaţiul european, ci, dimpotrivă, ei reprezintă o entitate de care se ţine seama, purtînd însemnele unei spiritualităţi integratoare, prin care dialogul cu Estul se realizează eficient şi responsabil.

Mircea POPA