Vară liniştită în economia românească

Ancheta de conjunctură, realizată în luna iulie de Institutul Naţional de Statistică, relevă o tendință de creştere a activității concomitent cu o scădere moderată a prețurilor în comerțul cu amănuntul, precum şi o relativă stabilitate a numărului de salariați în industrie, construcții şi servicii.

Managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni (iulie – septembrie), o creştere moderată a volumului producției, pentru unele dintre activități urmînd să se înregistreze chiar o tendință de creştere accentuată, în special în fabricarea băuturilor şi în fabricarea hîrtiei şi a produselor din hârtie. Se estimează şi o relativă stabilitate a numărului de salariați, susţinută şi de menţinerea la nivelul actual alpreţurilorproduselor industriale.

Potrivit estimărilor managerilor din acest sector, în activitatea de construcții se va înregistra, în următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producției şi a stocului de contracte şi comenzi. De asemenea se mai estimează o relativă stabilitate a numărului de salariați şi a prețurilor lucrărilor de construcții.

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendință de creştere a activității economice şi a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale. Angajatorii prognozează pentru o creştere moderată a numărului de salariați şi o scădere moderată a prețurilor de vînzare cu amănuntul.

Conform estimărilor din luna iulie, cererea de servicii (cifra de afaceri) din servicii va cunoaşte o creştere moderată în următoarea perioadă. De asemenea, managerii din acest sector apreciază că se va înregistra o relativă stabilitate a numărului de salariați şi a prețurilor de vînzare sau de facturare ale prestațiilor.

Reamintim că indicatorul sold conjunctural, pe baza căruia este realizată această anchetă, indică percepția managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii valorii unui indicator statistic.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.