Culturi frumoase Mintiu Gherlii

În  weekendul trecut a plouat consistent şi la Mintiu Gherlii, dar locuitorii celor 6 sate componente ale comunei nu au fost supăraţi deloc. După căldurile mari de la începutul lunii iunie, precipaţiile au venit ca o mană cerească pentru agricultorii din zonă, vestiţi legumicultori. Din discuţiile cu primarul Dumitru Oltean am aflat că  gospodarii din localitate au început deja să-şi valorifice zarzavaturile cultivate în grădinile proprii, foate multe familii dispunînd de solarii sau chiar sere amenajate.  Am văzut şi noi pe marginea drumului judeţean Gherla-Mănăstirea (în sfîrşit, modernizat şi pus la punct!) oameni muncind la întreţinerea culturilor prăşitoare, dar şi la plivitul straturilor de roşii, ardei şi vinete. Unii au deja în solarii varză timpurie, salată verde, spanac şi ridichi.
Majoritatea lucrărilor de întreţinere pe cele 800 hectare cultivate cu porumb se execută mecanic. Asta nu înseamnă că la Buneşti sau Nima nu am văzut cetăţeni (majoritatea… bătrîni, dar asta este situaţia în ziua de astăzi în mediul rural) lucrînd cu sapa. Nu toată lumea are bani să plătească mecanizatorii, motorina e scumpă, iar pensiile sînt mici – se văita un om mai în vîrstă, în hotarul localităţii Petreşti. Cîndva, la Mintiu Gherlii se cultiva multă viţe de vie (eh, nea Coroi ce struguri avea în anii 60, am gustat şi noi din ei în aceea vreme!), însă, în prezent doar sub streşină mai au oamenii aşa ceva. Păcat, fiindcă viticultura aducea venituri importante familiilor din zonă. Însă, creşterea animalelor constituie şi acum o preocupare importantă în satele comunei, mai puţin la Pădureni (Ţop), unde chiar că trăiesc numai şi numai bătrîni de peste… 70 de ani.
La întoarcerea spre Gherla, am văzut, pe maginea şoselei, ţevile pentru reţeaua de apă, o investiţie importantă a administraţiei locale pe acest an. Doar la Pădureni nu va ajunge apa, dar celelalte sate ale comunei vor avea apă de la Gilău.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.