Consiliul Judeţean continuă să lupte pentru păstrarea în proprietate a Muzeului „Octavian Goga” din Ciucea

Decizia Curţii de Apel Bucureşti din 15 decembrie 2014 prin care s-a dispus anularea actului de donaţie privind Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea a Veturiei Goga făcut în favoarea statului român a fost contestată cu recurs de Consiliul Judeţean Cluj. Primul termen de dezbatere a recursului a fost fixat pentru data de 18 iunie, reprezentanţii judeţului urmînd să ceară casarea deciziei instanţei bucureştene de apel şi recunoaşterea actului de donaţie.

MuzeuÎn anul 2005, Florin-Gheorghe Mureşanu, Radu Mureşanu, şi Eugenia Mureşanu, care se pretind a fi urmaşi ai Veturiei Goga, au deschis o acţiune în revendicare pentru Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea, chemînd în faţa instanţei Judecătoriei Sectorului IV din Bucureşti statul român, Judeţul Cluj, Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria comunei Ciucea. Ei solicită constatarea nulităţii absolute a donaţiei făcute de Veturia Goga Statului Român şi repunerea în posesia complexului de clădiri care au aparţinut soţiei poetului, iar pentru bunurile care nu mai pot fi restituite în natură cer despăgubiri.

Domeniul de la Ciucea a fost cumpărat de Octavian Goga în 1920 de la Bontza Berta, văduva poetului maghiar Ady Endre. Valoarea tranzacţiei a fost de 280 mii de coroane, bani pe care Goga i-a împrumutat de la Banca Agricolă. Domeniul cuprinde castelul şi mai multe anexe gospodăreşti. În castelul reconstruit în perioada interbelică de Goga se află astăzi Muzeul Memorial „Octavian Goga”. Muzeul adăposteşte o vastă colecţie de covoare, port popular si alte obiecte de artă populară adunate de către Octavian Goga de pe toate meleagurile ţării, precum şi o impresionantă bibliotecă. În grădină se află mausoleul poetului şi al soţiei sale, Veturia Goga. Tot în gradină se află o biserica de lemn din sec. XVI adusă aici de către Octavian Goga.

Conform documentelor, întregul complex a fost donat de Veturia Goga, în anul 1966, statului român. Văduva poetului a făcut acest gest pentru a respecta testamentul lui Goga care prevede că după moartea sa şi a soţiei sale „toate bunurile deţinute de ei să fie donate statului român iar la Ciucea să fie înfiinţat un muzeu care să poarte numele poetului”. Oferta de donaţie a fost autentificată sub numărul 1209/1966, iar prin decizia 132/1966 a Sfatului Popular Cluj a fost acceptată donaţia. În prezent contrucţiile şi clădirile complexului muzeal de la Ciucea se află în proprietatea Judeţului Cluj. Cu toate documentele care certifică donaţia făcută de Veturia Goga în favoarea statului român, pretinşii urmaşi ai acesteia, care arată că sînt strănepoţi de frate, cer să fie puşi în posesia domeniului de la Ciucea.
În 2012, după nu mai puţin de 24 de termene de judecată, o instanţă bucureşteană a apreciat că demersul celor trei este neîntemeiat, respingînd cererea de revendicare. Hotărîrea nu a fost definitivă iar pretinşii urmaşi ai Veturiei Goga au înaintat apel la Curtea de Apel Bucureşti.

În apel, Consiliul Judeţean Cluj a făcut toate eferturile pentru a salva Muzeul ”Octavian Goga” de la Ciucea. Juriştii de la judeţ au adus numeroase probe pentru a arăta că actul de donaţie făcut de Veturia Goga a fost perfect legal şi făcut cu consimţămînt total. Unul dintre martorii propuşi pentru a susţine acest lucru a fost Ioan Pop, fostul preşedinte al Tribunalului Cluj, care în anii şaizeci era judecător la Huedin şi a fost martor al procedurilor de trecere a muzeului în proprietatea statului român. Acesta a susţinut că actul de donaţie conţine toate elementele de formă şi de fond prevăzute de legislaţia de atunci şi că acesta a fost făcut cu consimţămîntul deplin al Veturiei Goga.

Potrivit lui Pop, Veturia Goga nu a regretat niciodată că a renunţat la muzeu, ci, dimpotrivă, s-a arătat de nenumărate ori mulţumită că acest edificiu a ajuns la statul român.
În ciuda probelor prezentate de Consiliul Judeţean Cluj, Curtea de Apel Cluj a admis apelul urmaşilor Veturiei Goga, constatînd că donaţia este lovită de nulitate absolută. „Admite în parte cererea de chemare în judecată completată şi precizată. Constată nulitatea absolută a donaţiei realizate prin Oferta de donaţie autentificată sub nr.1209 din 17.02.1966, Decizia nr.132 din data de 17.02.1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Cluj, Actul de donaţie autentificat sub nr.326 din 10.06.1966 şi Decizia nr.616 din data de 23.06.1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Cluj”, a precizat instanţa bucureşteană.

În acest context, Consiliul Judeţean nu a renunţat la bătălia juridică pentru Complexul Muzeal „Octavian Goga” şi a decis să conteste decizia instanţei de apel. Astfel, forul judeţean a înregistrat recent acţiunea de recurs, aceasta urmînd să fie judecată în 18 iunie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu ştim ce decizie va lua instanţa supremă însă e cert că Octavian Goga şi-a dorit ca averea sa să ajungă la statul român iar soţia sa, Veturia Goga nu accepta ca patrimoniul moştenit de la poet să intre în posesia „neamurilor hrăpăreţe”.

În 1967, după ce-a donat Muzeul statului român, Veturia Goga i-a scris o scrisoare poetului Aurel Rău, în care spunea: «Mă bucur că-mi văd visul împlinit şi că averea mea şi a soţului meu a ajuns pe mîini bune şi nu pe mîna neamurilor hrăpăreţe».
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.