La Cluj scandalul plăcuţelor bi(multi)lingve continuă

• Mai mulţi oficiali clujeni, de etnie maghiară, dau în judecată municipalitatea •

Mai multe persoane publice clujene par să se fi alăturat campaniei „Primăvara celor 1000 de procese” a grupului de iniţiativă civilă Musai- Muszáj, scopul acesteia fiind de a convinge cel puţin 1.000 de clujeni să dea în judecată Primăria Cluj-Napoca pentru ca numele oraşului să fie scris în trei limbi, respectiv română, maghiară şi germană. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei menţionate mai sus, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horváth Anna, vicepreşedintele Consiliului Judeţean cu atribuţii de preşedintele interimar, Vákár István, alături de consilierii locali Csoma Botond, Geréd Imre şi Oláh Emese, precum şi Soós Anna, prorectorul UBB, Tonk Márton, decanul Universităţii Sapientia, Szép Gyula, directorul Operei Maghiare Cluj, Visky András, directorul artistic al Teatrul Naţional Maghiar Cluj-Napoca şi Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare Cluj, au semnat intervenţia accesorie prin care se alătură ca reclamanţi în cazul indicatoarelor multilingve. Potrivit documentului citat, printre semnatari se numără şi Lucian Nastasă, directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, şi Marius Tabacu, directorul Filarmonicii de Stat Transilvania.

Amintim că ultima instanţă care s-a pronunţat pe această speţă, respectiv Curtea de Apel Cluj, a decis că, în oraşul Cluj-Napoca nu pot fi amplasate indicatoare multilingve, după ce, iniţial, Tribunalului Cluj admisese solicitarea Asociaţiei Minority Rights privind amplasarea plăcuţelor, obligînd astfel autorităţile locale să amplaseze plăcuţe bilingve la intrările în oraş. Curtea de Apel a admis recursul municipalităţii şi a contestat verdictul primar, aducînd ca argument faptul că o asociaţie civilă înregistrată în străinătate nu are dreptul de intenta un proces în România.

„Grupul de iniţiativă civilă Musai-Muszáj a luat naştere drept urmare a sentinţei Curţii de Apel, iar în cele aproape patru luni de existenţă a organizat flashmoburi, dezbateri publice, a înregistrat cererile cetăţenilor referitoare la amplasarea indicatoarelor şi, de asemenea, a adunat reclamanţi pentru susţinerea procesului intentat de Asociaţiei Minority Rights, înregistrată acum în România”, se arată în comunicatul de presă al celor de la Musai-Muszáj. Potrivit acestora, Marius Tabacu, directorul Filarmonicii Transilvania, ar fi de părere că aceste probleme există doar atunci cînd sîntem obligaţi să fim atenţi la ele. ”Dacă am trăi în normalitate, nici nu s-ar pune problema ca noi să ne judecăm, să discutăm acum”, susţin maghiarii că ar fi afirmat Tabacu.

„Scopul grupului este de a ajuta Asociaţia Minority Rights prin recrutarea celor 1000 de reclamanţi. De aceea, clujeni sînt rugaţi să sprijine acest caz şi să semneze intervenţia accesorie. Odată cu sfîrşitul acestui proiect, grupul de iniţiativă civilă Musai-Muszáj îşi propune să participe la diferitele evenimente organizate de-a lungul verii şi să tematizeze în continuare problemele existente ale comunităţii”, se mai precizează în comunicatul de presă al celor de la Musai-Muszáj.

Amintim că, la începutul acestui an, consilierii locali au fost puşi în situaţia de a dezbate ideea de renunţare la denumirea de Cluj-Napoca – pe motiv că aceasta a fost dată printr-un decret al lui Nicolae Ceauşescu – şi reluarea celei de Cluj (traductibilă în maghiara de dinainte de 1918 şi mai apoi a anilor ’40 – n.r.). Oare dacă municipiul s-ar numi doar „Napoca” – poate cea mai legitimă denumire pentru această vatră străveche -, pentru ce ar mai milita cei de la Musai-Muszáj?!
A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.