Cîțu își începe la Cluj campania pentru șefia PNL

Premierul Florin Cîțu este aşteptat, vineri, la Cluj-Napoca, urmând să se întâlnească cu autorități locale și județene. Programul premierului cuprinde printre altele și vizitarea centrului de vaccinare amenajat la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” (situat pe strada Aleea Peana nr. 4). Este prima vizită pe care Cîțu o face în județul Cluj în calitate de prim ministru. Alte detalii despre vizită nu au fost făcute publice însă, potrivit unor surse, scopul principal al vizitei este de a obține susținerea liberalilor clujeni pentru candidatura la funcția de președinte al PNL. În acest sens va avea întâlniri cu primarii și parlamentarii liberali din județul Cluj, care potrivit statutului sunt delegați de drept la Congres. Întâlnirile vor avea loc în grupuri mai mici pentru a se putea asigura respectarea normelor impuse pentru prevenirea răspândirii COVID. Premierul va sosi la Cluj-Napoca la ora 10 cu o aeronavă militară și se va întoarce la București la ora 19. Până acum, Florin Cîțu nu și-a anunțat oficial intenția de a intra în cursa pentru șefia PNL. Surse politice liberale dau însă ca sigură candidatura actualului premier la președinția PNL, iar Emil Boc ar viza funcția de președinte executiv. De altfel, nu este exclus ca Florin Cîțu să anunțe oficial, vineri, la Cluj, că intră în competiție.

S.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut