Corina Creţu recomandă României să-şi reformeze sistemul de achiziţii publice

Comisarul European pentru politici regionale, Corina Creţu a declarat, ieri la Cluj-Napoca, unde a vizitat mai multe obiective realizate cu finaţare europeană, că în perioada 2016-2020, România va beneficia în cadrul Programului Operaţional de Infrastructură Mare de 9,5 miliarde de euro. “Acesta este cel mai mare program operaţional din România, care acope o serie largă de priorităţi precum transport, mediu, gestionarea riscului energiei”, a spus Creţu, precizînd că din cele 9,5 miliarde de euro, şapte miliarde euro vor fi destinate infrastructurii de transport rutier, feroviar şi naval”. Corina Creţu a ţinut să sublinieze că, pentru finanţarea proiectelor, Comisia Europeană are mai multe condiţionalităţi, pe lîngă susţinerea proiectelor şi dezbaterea lor. Una dintre condiţii ar fi, potrivit oficialului european, reformarea sistemului de achiziţii publice dar şi a administraţiei publice. “Este vorba şi de reforma achiziţiilor publice, implementarea noilor directive. Din punctul nostru de vedere, sîntem pe calea cea bună. Modernizarea şi reformarea administraţiei publice locale este un punct foarte important. Avem mai multe condiţionalităţi, legate şi de infrastructura socială. (…) Încurajăm o mai mare dezbatere în interiorul Guvernului, între miniştrii de resort, pentru corelarea acestor fonduri europene”, a afirmat comisarul european.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.