Megalomania unionistă a lui Băsescu

Ilie CĂLIAN

Traian Băsescu anunţase, în stilul său pompos-haios, că se va duce în Republica Moldova pentru a se ţine de cuvînt – pentru a cere cetăţenia Republicii Moldova, deîndată ce nu va mai deţine preşedinţia României. Nu s-a întîmplat asta. A existat o ceremonie oficială, joia trecută, la Chişinău, în cadrul căreia preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, i-a acordat fostului preşedinte român Ordinul “Ştefan cel Mare”, pentru meritele sale în promovarea bunelor relaţii dintre cele două ţări frăteşti şi pentru menţinerea păcii în zonă. Nu am informaţii (cele cu adevărat importante sînt “clasificate”) despre măsura în care justificarea acoperă activitatea de politică externă a fostului preşedinte, mai ales în legătură cu menţinerea păcii în zonă, dacă ţin cont de agresivitatea fostului preşedinte, în formulări publice, la adresa Rusiei. Însă, în ansamblu, decorarea sa – a oricăruia dintre preşedinţii României – de către Republica Moldova este de aplaudat.

Alta este problema: cetăţenia moldovenească i-a fost refuzată. Băsescu o “dă la-ntors”, cum că el ar fi fost acela care s-a răzgîndit, întrucît, zice el, “pe moment, atmosfera politică din Moldova nu este propice pentru aşa ceva”. Chestia asta o putea şti şi cu o zi înainte de a declara public că se duce la Chişinău pentru a deveni cetăţean moldovean. Aşadar, i se va fi spus, în particular, că ar fi bine să-şi amîne solicitarea. De ce? Ce înseamnă asta, că “pe moment atmosfera po-litică din Moldova nu este propice pentru aşa ceva”? Adică nu este ni-ci o încurcătură cu eventualele implicaţii externe (supărarea Rusiei?!), ci cu “atmosfera politică” internă. Cum, adică? De ce i s-ar fi refuzat unui cetăţean român cetăţenia moldovenească, dacă acesta îndeplineşte toate condiţiile legale pentru aceasta?! Cu siguranţă, explicaţia este alta: Băsescu nu s-a dus acolo ca un cetăţean român “simplu”.

Este evident că autorităţile moldoveneşti nu au nimic împotri-va dublei cetăţenii – româno-moldoveneşti. Numai că Traian Băsescu es-te la această oră, “liderul spiritual” al PMP din România. Or, în vies-parul politic din Republica Moldova, numai Băsescu mai lipsea!
Moldo-venii ştiu că Băsescu făcuse destul rău partidelor lor prin faptul că s-a folosit de basarabenii cu cetăţenie română pentru a obţine voturi în România. Numai că respectivii cetăţeni moldoveni aveau propriile opţiuni faţă de anumite partide de-ale lor, cum este şi firesc. Însă, datori-tă propagandei pentru sine, Băsescu a tulburat echilibrul firesc al electoratului moldovenesc. Nu este nevoie de explicaţii complicate, nici de evocarea felului cum Băsescu şi-a schimbat atitudinea faţă de anu-miţi fruntaşi politici moldoveni, influenţînd, astfel, şi opţiunile unor moldoveni care-l votaseră.

Cum ar fi dacă Băsescu, înfiinţînd acolo vreun alt PMP, sau o filială a acestuia din România, s-ar amesteca în viaţa politică din Republica Moldova? Ce-aţi zice dacă, în calitatea sa de cetăţean al Repu-blicii Moldova, Traian Băsescu ar încerca să candideze pe undeva, la ceva, poate chiar la preşedinţia Republicii Moldova?! La ceremonia acordă-rii Ordinului “Ştefan cel Mare”, Băsescu a rostit un discurs unionist violent antirusesc (i-a evocat pe “cei doi criminali, Stalin şi Hitler” şi “agresivitatea Rusiei”) şi a îndemnat la unirea celor două state. Păi, cine ar putea fi un alt “unificator al neamului” decît acest Băsescu – bla-bla-bla?! Nu aţi luat în serios niciodată megalomania lui Băsescu, dar ar fi cazul s-o faceţi.

Băsescu încă n-a înţeles că nu mai este preşedintele României şi se comportă, în continuare, în stilul său mîrlănesc – care, ce-i drept – i-a garantat multe voturi din partea unui electorat mîrlan şi el -, cum s-a întîmplat şi în vizita sa din Republica Moldova, faţă de
o ziaristă. Acest ultim episod “banal” din “activitatea” lui Băsescu mă face să cred că el a rămas absolut acelaşi, fără ca la nivelul neocortexului său să se fi întîmplat vreo minune fiziologic şi psihologică în aceşti zece ani de maximă responsabilitate intelectuală – cum ar cere-o funcţia de preşedinte al ţării.

Se zice că un scorpion, împins de instinctul de a ucide, ar fi ca-pabil să-şi înfigă acul veninos în propriul corp…