Buda cere UE să găsească măsuri de contracarare a efectelor eliminării cotelor de lapte

Europarlamentarul liberal Daniel Buda avertizează că eliminarea cotelor de lapte ar putea genera efecte dezastruoase pentru sectorul zootehnic din România. Buda spune că prin această măsură a UE producţia de lapte se va concentra în regiunile din centrul şi nordul Europei, în timp ce fermierii din celelalte zone, precum România, vor încerca să se concentreze asupra altor sectoare, cum ar fi producţiile mixte sau culturi arabile destinate exportului. Eurodeputatul crede că, în acest context, UE trebuie să vină în sprijinul producătorilor de lapte, pentru a preveni eventuale dezechilibre ce pot apărea inclusiv pe piaţa din România. ‘’Consider că abolirea cotelor de lapte în Uniunea Europeană va accelera procesul care a început cu ani în urmă, respectiv concentrarea producţiei de lapte în regiunile din centrul şi nordul Europei şi va însemna crearea unei «zone de lapte» în aceste regiuni, în timp ce fermierii din celelalte zone, şi aici mă refer şi la cei din România, vor încerca să se concentreze asupra altor sectoare, cum ar fi producţiile mixte sau culturi arabile destinate exportului. Există soluţii pentru a sprijini tranziţia producătorilor de lapte din aceste zone, în vederea contracarării eventualelor dezechilibre ce pot apărea inclusiv pe piaţa din România. Reconversia fermelor de lapte în ferme mixte de carne şi lapte poate fi un răspuns în vederea menţinerii competitivităţii producătorilor români’’, spune Buda.

Europarlamentarul spune că şi la ora actuală sectorul de prelucrare a laptelui se află în dificultate, iar, dacă nu se vor lua măsuri de sprijinire, aceste probleme se vor adînci. ‘’Industria de prelucrare a laptelui din România se confruntă cu o criză fără precedent în acest moment. Dacă în trecut funcţionau peste 180 de fabrici de lapte, numărul lor s-a diminuat cu aproape o treime în decursul anului 2014. Situaţia este deosebit de îngrijorătoare, fabricile de lapte româneşti fiind nevoite să-şi restrîngă activitatea ca urmare a costurilor mari de producţie, a comercianţilor, care preferă să achiziţioneze lapte din import la preţuri mai scăzute şi, nu în ultimul rînd, a consumatorilor, care nu promovează consumul produselor autohtone’’, spune Buda, precizînd că o soluţie pentru menţinerea unui nivel competitiv al sectorului de prelucrare a laptelui în România ar fi ca producătorii de lapte şi de produse lactate din România să solicite sprijin pentru investiţii în cadrul Programului naţional de dezvoltare rurală al României (PDR) propus pentru perioada 2014-2020, în scopul restructurării activităţilor proprii, pentru a deveni mai competitivi. Totodată, Buda crede că Ministerul Agriculturii trebuie să găsească urgent soluţii şi propuneri concrete la problemele cu care se confruntă sau se vor confrunta fermierii, odată cu eliminarea cotelor de lapte. ‘’Sprijinul pentru înfiinţarea unor microîntreprinderi locale de prelucrare a laptelui, stimularea asocierii fermierilor sau posibilitatea acestora de a-şi desface produsele prin intermediul pieţelor volante sînt doar cîteva propuneri pe care eu le consider viabile în actualul context’’, a subliniat Buda.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.