VIRGIL TOMULEŢ – Un artist deosebit

 La finele lui Mărţişor am primit un telefon de la maestrul grafician, pictor, caricaturist Virgil Tomuleţ. Îmi amintea de un tablou pictat de dumnealui, care era pregătit să intre în intimitatea apartamentului nostru. Ştiam că o suferinţă fizică nemiloasă i-a limitat nepermis de mult prezenţa în comunitate. L-am mai întîlnit, totuşi, la Festivalul Naţiona ‘’Eterna Epigramă’’, cînd şi-a expus pe simeze caricaturile făcute membrilor cenaclului ‘’Satiricon’’. Oare cîţi dintre noi se mîndresc cu desenele admirabile realizate de artistul plastic bine cunoscut în ţară şi în străinătate? Reuşitele lui creaţii au stîrnit admiraţia şi aprecierea semenilor o lungă perioadă de timp. Îmi amintesc cu cîtă curiozitate urmăream caricaturile dumnealui în ziarul Făclia, apoi ilustraţiile cărţilor pentru copii şi desenele din revistele pentru aceştia. La celălalt fir al telefonului, în stilul său caracteristic, Virgil Tomuleţ mă anunţă că pot să îi fac o vizită, e o zi cînd poate fi găsit acasă şi nu la clinică. E însă o mică problemă: să fiu pregătită să urc la etajul al nouălea la care locuieşte, ‘’per pedes apostolorum’’, treaptă cu treaptă, fiindcă liftul e în revizie… Îl întreb impresionată: ‘’Dar dumneavoastră cum urcaţi atîtea scări?’’ Răspunsul mă uluieşte: ‘’Urc şi eu aşa, mai încetuţ…’’Întîlnirea cu artistul şi cu credincioasa domniei sale soţii avea să-mi confirme, dacă mai era necesar, că sînt contemporani cu noi adevăraţi titani, supravieţuitori excepţionali într-o lume în care izolarea a pus stăpînire mai cu seamă pe cei născuţi mai devreme, nepotriviţi să intre în reţele de socializare, dar care au rămas demni, umani, afectivi pînă la ultima lor fibră…

E atîta lumină în picturile sale recente, care degajă dorinţă de viaţă şi un optimism moderat! Îmi vin în minte, prin comparaţie, chipuri de oameni de diferite vîrste cărora nu le lipseşte nimic, au posibilitatea de a face efort fizic, dar sînt nemulţumiţi, supărăcioşi, înveninaţi şi oricînd gata să se plîngă de ceva. Am dedicat un poem maestrului Tomuleţ, recunoscătoare că el există în urbea de pe Someş, acolo, la înălţime, de unde priveşte furnicarul stradal şi dăltuieşte opere cu talentul cu care l-a dăruit bunul Dumnezeu. Iată doar un fragment: UNDUIRI DE PENEL. Lui Virgil Tomuleţ – E tare mult de cînd pînza,/în imaculata ei naivitate,/aştepta nerăbdătoare/primele unduiri de penel…/Atunci, întru începuturi,/gîndurile, fuioare/uşor vălurite,/lunecau alene,/dinspre tîmpla artistului/ mlădiind tremurul/mîinii încordate…/Clipă de clipă,/ ochiul lui,/încărcat peste poate de tonuri,/se deschide spre Univers/şi clipeşte mai rar,/tot mai rar,/sărac în odihnă;/Pe neaua şevaletului/se ţes imagini surprinzătoare,/daruri miraculoase/în unduiri de penel./

Aflat acum/În livada rodită a talentului/îşi stăpîneşte anevoie bucuria;/Îmbracă iar/haina din noaptea de Ajun,/cînd, cu aceleaşi mîini,/meşteşug în meandre,/ mîngîia daruri,/pregătite în taină,/unduiri de penel…/

Porneşte discret,/abia atinge cîmpia virgină/a tabloului. Mai apoi,/împrăştie îndoieli/înscriind linii precise.(…)

Uneori se revarsă ape,/se cutremură umerii Geei,/ fulgere stranii luminează/sfere nevăzute./El, însă, făuritorul de artă,/mai rar mîngîiat pe cerbice,/e soldatul în post./Creionează cu sîrg muguri de nemurire/şi îi ascunde în miez de tablou,/daruri acelora ce vor să primească/unduiri, unduiri de penel…

Gabriela Genţiana Groza