Monolog interior de tot

Atunci cînd ne-a cerut, de la microfon, să-i pipăim cătuşele, lăsate la intrare, în maşina Poliţiei, aş fi vrut să i le pipăi şi să urlu „este!”, ca poetul acela consacrat care a scris anumite versuri care se potriveşte, dar nu am putut, căci nevastă-mea era pe facebook, cu pseudonim floral şi mă întreba – prin anumite interogări specifice – unde-s banii ăia, nu vă interesează care.

De cînd am devenit parlamentar, viaţa mi se pare o continuă excitare, căci te filmează mereu şi momentul meu de vîrf a fost atunci cînd am spus, în numele grupului parlamentar, „dragi colegi, vă rog să închideţi telefoanele mobile”. Intervenţia mea a fost foarte apreciată şi nu a stîrnit controverse.

Atunci cînd am fost mic şi puber am dovedit multă inocenţă, despre care se spune că mi-am păstrat-o, chit că un duşman anonim a rîs, spunînd că sînt tîmpit cu procură şi prost autentic, sub acoperire. Nu l-am băgat în seamă, dar m-a durut, căci nu sînt tîmpit şi nu mă simt prost, pentru căci nu m-am manifestat ca atare.

Sufăr de o anumită discreţie puternică, şi asta interpretată, dar nu-mi pasă, căci mă sufăr şi de constipaţie morală, ca să citez o colegă, ceea ce nu mă opreşte ca să iau de la bufetul parlamentului anumite produse ca scobitori şi şerveţele, pe care le duc la domiciliu pentru că şi acolo consum produse. Întorcîndu-mă la colega de parlament, blonda tragic zîmbitoare şi atractivă, să ştiţi că am zis un nu hotărît cu bile, asumîndu-mi riscuri enorme, dar omeneşte mi-e milă, căci i-au luat sutienul şi au aşezat-o pe o budă feudală, în cameră cu suprapuse.

Eu dorm liniştit, căci nimeni nu mi-a propus nimic ilegal şi de aia se pare că sînt simpatizat şi unii mă consideră chiar sărac, adică pauper cu duhul, şi cînd mă văd colegii de parlament îmi dau seama că le sînt drag, pentru că rîd binevoitor.

Am o obsesie nocturnă cu nişte cătuşe, altele decît cele amintite, cum am văzut eu într-un film nocturn la televizor, pe un post intempestiv şi plin de porcării agreabile, oricum needucative, dar atractive.

A sunat clopoţelul, mă duc în sală, începem iarăşi, din nou, să muncim la construirea patriei mele dragi.

S.B.

(pt. conf. Cornel Udrea)