Activităţi artistice în Penitenciar

Activităţile cultural-artistice organizate de Serviciul Educaţie din cadrul Penitenciarului Gherla se bucură de mare popularitate în rîndul persoanelor private de libertate.

Astfel, la începutul acestui an se derulează activitatea „CATHARSIS – Identitate prin creaţie” (traforaj, Penitenciarul Gherlamodelaj, pictură, creaţie literară etc.). Este o activitate  ocupaţională creativ-artistică, ce îmbogăţeşte nivelul de cultură şi al aptitudinilor artistice şi plastice ale deţinuţilor. Posibilităţile astfel create focalizează energia individului spre speranţă, viaţă şi visare într-un mod pozitiv, atît de necesare într-un climat specific unităţilor penitenciare. Activitatea vizează sensibilizarea laturii creatoare a persoanelor private de libertate şi dezvoltarea unui mediu propice pentru o viaţă echilibrată, descoperirea unor repere reale care să diminueze efectele nocive asupra personalităţii datorită stării de detenţie. Scopul acestei activităţi este realizarea unor lucrări care să oglindească atît talentul personal, cît şi dorinţa de lucru, de creaţie a  celor aflaţi după gratii. Selecţia grupurilor ţintă s-a făcut după îndemînarea deţinuţilor cu înclinaţii spre frumos.

În Penitenciarul Gherla periodic se organizează expoziţii de artă plastică, unde cei mai talentaţi membri ai cercurilor artistice expun  cele mai reuşite lucrări de pictură şi sculptură. Anul trecut, unii dintre ei s-au prezentat şi în faţa iubitorilor de frumos din Cluj-Napoca, în cadrul unei expoziţii deschise într-o librărie creştină din chiar centrul municipiului şi unde lucrările expuse s-au bucurat de multe aprecieri.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.