RÎSUL CARE-A-NVESELIT PARISUL…

Sînt nevoit să încep laconica mea prezentare cu un regret. Cu profundul regret că genul comic românesc, ţinut în lesa ideologiei comuniste pînă în anul de cotitură 1989, acum, în aşa-zisa democraţie, e lăsat de izbelişte. Au fost strangulate, economic, popularele reviste de satiră şi umor. Emisiunile radio-tv, care se vor a fi cu tentă satirico-umoristică, sînt construite pe baza materialelor prăfuite şi mucegăite din arhive. Se fac, ce-i drept, nişte tentative de a teatraliza texte noi cu pretenţie de satirizare. Dar sînt atît de ridicole, ca să nu zic banale, cu ţinte atît de mărunte, încît telespectatorul preferă să schimbe postul, mulţumindu-se cu mixturele servite de Măruţă, gen „Divorţul Mexicanului”, „Jalea lui Salam” sau „Pirandele lui Guţă”.

De aceea, editarea unui volum de satiră şi umor valoros nu poate decît să surprindă şi să bucure. O asemenea bucurie ne prilejuieşte noua apariţie editorială a cunoscutului poet satiric, memorialist, traducător, Efim Tarlapan. Volumul este intitulat De la Nistru pîn‘la…Nisa tot romînul rîsu-mi-sa (Editura Dokia, Cluj-Napoca, 2014). Cu ce ocazie a nimerit aici „Nisa” în loc de „Tisa” veţi afla un pic mai jos… Subtitlul cărţii anunţă conţinutul şi structura ei: satire, fabule, parodii, epigrame, versuri pentru copii (vesele!), aforisme, eseuri tragic-comice (acestea fiind un prim pas al autorului către proza veselă şi nu prea). În loc de prefaţă, ni se propune un dialog între autor şi scriitorul Constantin Zărnescu. Întrebări şi răspunsuri care fac lumină nu numai în bio-bibliografia lui Efim Tarlapan, ci şi în trecutul, prezentul şi chiar viitorul Patriei lui – Basarabia.

Pentru cititorul oarecum grăbit, dar cu gînd de a reveni „mai pe aşezate” la lectură, sub fiecare titlu de compartiment e pus cîte un motto, extras anticipat din canavaua textului. De exemplu: „Deşi pînză bagă-n rînză,/ Molia nu face pînză…”. E mottoul care stă la intrarea în compartimentul Fabule. Mottoul la capitolul Parodii e o „întreagă” miniparodie după versurile lui Nichita Stănescu: „Nu credeam, dar uite-mi iese/ şi haiku de stewardese,/ Stewardese-n zbor spre case,/ Somnorele păsăroase. (Haiku în metrul antic…)”.

Cîndva, un clasic autor de aforisme concluziona: „Este imposibil să cuprinzi necuprinsul!” Dacă-i să-l parafrazăm pe acel aforist, ce ar fi de zis despre volumul în cauză? Este imposibil să-i cuprinzi Cuprinsul!… Cartea are peste 600 de pagini, incluzînd zeci de satire, sute de versuri fabulistice şi parodice, sute de miniaturi epigramatice şi alte sute de gînduri aforistice. Ţintele săgeţilor ironice sînt de o diversitate năucitoare, de la ţăran la rege, de la ateu la zeu, de la alegător la deputat etc.: „Sînt ţăran, dar nu am pîine;/ N-am nici vite, nici furaj,/ Iar de mîine, n-am nici cîine -/ Îl trimit expre-n… şomaj! (Ţăran în criză)”; „Case, titluri, majestate,/ Le recapeţi rînd pe rînd,/ Dar să-mi spui, dacă se poate:/ Basarabia pe cînd?… (Regelui Mihai)”; „În electoratul, fostul,/ Să cîştig, am mers cu prostul/ şi-amîndoi am cîştigat:/ Eu un prost, el un mandat. (Cîştig…)”; „L-au urmărit mereu şi peste tot,/ Pînă,-n sfîrşit, l-au prins pe mafiot;/ şi i-ar fi pus cătuşa, evident,/ Dar l-au scăpat… în Parlament! (Imunitate)”.

Ar fi păcat să încheiem prezentarea dacă nu am aminti despre două scrieri unicat, inserate în acest volum: cele două Dueluri de durată, provocate de doi mari epigramişti contemporani, Ion Diviza şi Gheorghe Bâlici. Fiecare duel conţine cîte 214 lovituri de „floretă”epigramatică. E o performanţă în literatura de gen, care demonstrează că epigrama poate evolua şi în pamflet tăios, fiindu-i accesibile toate ţintele sociale şi individuale.

Volumul este editat în condiţii tipografice de lux, ilustrat cu picturi color, semnate de Otilia Tarlapan, fiica autorului.

şi acum, să revenim la „Nisa” şi „Tisa”. Avînd lansări de carte şi prin Europa – Italia, Suedia, Franţa – Efim Tarlapan s-a învrednicit de premii, dar şi de aprecieri pe potrivă. De la una din acele aprecieri s-a iscat şi titlul De la Nistru pîn‘la… Nisa… „Era o zi ce se anunţa tristă şi întunecoasă, aşa cum numai la Paris pot fi zilele de început de primăvară. O zi din acelea care îţi ia totul şi-ţi lasă în suflet o singură certitudine: Bacovia s-a născut şi a copilărit toată viaţa între cerul de plumb şi caldarîmul cenuşiu al capitalei franceze.

şi, poate, ca o replică dată acestui tablou sumbru, vreo cîteva sute de români basarabeni din Paris reacţionau cu hohote de rîs într-un teatru din inima arrondissement-ului 11, la un concert care îl avea invitat de onoare pe Maestrul Efim Tarlapan.” (Dorin Duşceac, Paris).

Deschideţi volumul. Citiţi: „Cunosc un hoţ de icoane/ care, noaptea, le fură,/ iar ziua/ se roagă la ele/ să nu fie/ prins’’. E unul din aforismele cu care se termină cartea, incitînd cititorul să reia lectura ei de la capăt.

Theodor PALADI