Protocol de colaborare între FSPAC şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj

Experţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, vor identifica, împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, posibilităţile de obţinere a unor finanţări din fonduri europene, în baza unui protocol de colaborare semnat miercuri, 27 noiembrie, de către decanul FSPAC, prof. univ. dr. Călin Hinţea, şi şeful IPJ Cluj, chestorul de poliţie Tudor Grindean.

Potrivit celor anunţate de reprezentanţii UBB, protocolul vizează stabilirea unui parteneriat activ şi corelarea eforturilor UBB-17celor două instituţii pentru identificarea de oportunităţi de finanţare din fonduri europene, precum şi derularea unor programe de dezvoltare profesională pentru poliţişti, în cadrul facultăţii, în vederea creşterii calităţii şi eficienţei serviciilor publice furnizate comunităţii clujene. De asemeni, protocolul vizează realizarea unor studii şi cercetări sociologice privind percepţia comunităţii asupra poliţiei şi a unor evaluări calitative pe teme stabilite de comun acord.

Protocolul de colaborare se înscrie în cadrul strategic mai amplu al facultăţii şi în eforturile noastre de îmbunătăţire a legăturii între instituţiile publice şi comunitatea clujeană. În acest sens, considerăm că o colaborare strînsă, practică, între mediul universitar şi cel al serviciilor publice nu poate fi decît binevenită”, declară decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, prof. univ. dr. Călin Hinţea, citat într-un comunicat al UBB, remis presei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.