AFA Cluj: Donaţii de peste 11.000 de euro la Balul de Smarald

Peste 220 de personalităţi din mediul de afaceri şi politic clujean au luat parte la Balul de Smarald, a patra ediţie a evenimentului caritabil organizat anual de Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj. Balul a avut loc vineri, 22 noiembrie, la Opera Plaza, iar cu această ocazie s-au strîns peste 11.000 de euro pentru proiectele caritabile ale asociaţiei – a anunţat AFA, prin intermediul unui comunicat remis presei.

Conform aceluiaşi document, cea mai mare donaţie, de 2.700 euro, a venit din partea companiei Farmec, care susţine astfel integral achiziţionarea pentru Institutul de Boli Infecţioase Cluj a unui aparat de diagnosticare a bolii Lyme, Corul AFAobiectiv principal pe care AFA Cluj şi l-a propus pentru acest sfîrşit de an. Alţi 8.000 de euro se vor îndrepta spre susţinerea copiilor defavorizaţi şi a cazurilor sociale identificate de doamnele din asociaţie.

A fost o seară specială şi le mulţumim prietenilor noştri de suflet, care sînt alături de noi an de an şi care ne dovedesc astfel că au încredere în proiectele noastre pentru Cluj. Alături de participările proprii, sprijinul financiar al invitaţiilor noştri ne ajută să ducem la bun sfîrşit toate acţiunile caritabile pe care ni le-am propus şi să facem sărbătorile mai bune pentru clujenii mai puţin norocoşi”, a declarat Mihaela Rus, preşedinta AFA Cluj, citată în comunicat.

AFA Cluj a anunţat că, în perioada imediat următoare, va face toate demersurile necesare achiziţionării aparatului de diagnosticare şi va pregăti darurile de Crăciun pentru copiii defavorizaţi şi familiile nevoiaşe clujene.

Înfiinţată în 2004, Asociaţia Femeilor de Afaceri Cluj numără în prezent 75 de femei antreprenori, care aufuncţii de conducere în diferite societăţi sau activează ca medici, profesori, psihologi, jurişti şi în alte profesii liberale.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.