Ziua Armatei, la Turda

ziua armateiOficialităţile turdene au participat la o ceremonie dedicată sărbătoririi Zilei Armatei României. Vineri, 25 octombrie, la împlinirea a 69 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord, ocupat de Ungaria horthystă, la Monumentul Eroilor Aviatori din apropierea Catedralei Ortodoxe, situată în centrul Turzii, s-au desfăşurat manifestările tradiţionale prin care se sărbătoreşte Ziua Armatei. La ora 10, un sobor de preoţi ai bisericilor româneşti din Turda a oficiat o slujbă religioasă, apoi au urmat discursurile. Despre însemnătatea zilei de 25 octombrie şi despre faptele de arme ale oştirii române au vorbit primarul Turzii, Tudor Ştefănie, comandantul Garnizoanei militare Turda, locotenent-colonelul Ioan Costinel Boboc, deputatul Mircea Irimie şi preşedintele filialei locale a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, general-locotenent (în retragere) Sever Andreiu Mureşianu.

Manifestările s-au încheiat cu ceremonia depunerii de coroane la Monumentul Eroilor Aviatori căzuţi în ”războiul sfînt contra bolşevismului” şi cu defilarea unui detaşament alcătuit din militari de la unităţile Garnizoanei Turda.
La manifestări au mai participat reprezentanţi ai formaţiunilor politice din oraş (PSD, PNL, PC, PDL, PP-DD, PN?-CD, PRM, Partida Romilor Pro Europa), ai unor instituţii şi societăţi comerciale (Poliţia municipală, Poliţia locală, Judecătoria şi Parchetul Turda, Compania de Apă Arieş, Turda Salina Durgău SA, Domeniul Public SA) şi ai unor organizaţii neguvernamentale, şcoli sau grădiniţe.

După căderea regimului comunist doctrina militară românească s-a modificat. Ca urmare a acestei schimbări, a desfiinţării Pactului militar de la Varşovia şi a intrării României în Pactul militar Nord-Atlantic (NATO) armata participă cu trupe la diverse misiuni ale organismelor internaţionale din care face parte şi statul român.  În prezent, 1.405 militari români participă la diverse misiuni internaţionale de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau îndeplinesc misiuni umanitare. Sub egida NATO activează, în mai multe teatre de operaţiuni, 1.319 militari. Dintre aceştia, 1.027 se află în Afganistan.
Din luna iulie a anului 2002, cînd România a dislocat primul batalion de infanterie în Afganistan, 25 de militari români au murit în teatrele de operaţii, iar alţi 122 au fost răniţi.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.