Ziua Educaţiei Nonformale, marcată în 11 şi 12 octombrie

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) va organiza, în zilele de 11 şi 12 octombrie, prin programul “Tineret în Acţiune”, cea de-a treia ediţie a Zilei Educaţiei Nonformale (ZEN), care va aduce în prim plan activităţi de educaţie nonformală la nivel naţional.

Potrivit unui comunicat de presă al agenţiei, scopul evenimentului este să promoveze învăţarea prin metode şi activităţi de educaţie nonformală. Astfel, toţi cei implicaţi în educaţia nonformală la nivel naţional – organizaţii nonguvernamentale, şcoli, companii, biserici, instituţii publice, biblioteci, muzee, instituţii culturale, dar şi grupuri informale de persoane care cred în educaţia nonformală – sînt invitaţi să marcheze această zi prin includerea activităţilor de educaţie nonformală pe care le realizează – fie în mod special, cu această ocazie, fie în mod obişnuit, ca parte a activităţilor curente – în cadrul calendarului naţional ZEN.

Ziua Educaţiei Nonformale este o ocazie de a arăta cum putem învăţa, prin educaţia nonformală. Este o zi care arată ceea ce se întîmplă, de fapt, în fiecare zi – oameni implicaţi, care cred în învăţare, care se implică în mod activ şi creativ şi care încearcă să schimbe ceva în jurul lor prin învăţarea nonformală – prin activităţi şi metode specifice, cu entuziasm şi încredere! Asta înseamnă Ziua Educaţiei Nonformale”, declară coordonatorul programului “Tineret în Acţiune”, Andrei Popescu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.