Bătălia pentru putere în PNL Cluj

Campania de alegeri în organizaţiile locale şi în cea judeţeană ale PNL Cluj este în plină desfăşurare. Liberalii clujeni trebuie ca pînă la sfîrşitul lunii august să-şi aleagă şefii la nivelul structurilor comunale şi orăşeneşti, iar la mijlocul lunii septembrie să aibă loc alegeri la nivel judeţean.

Procesul de alegeri interne în PNL Cluj are loc în contextul în care mandatele de conducere ale organizaţiilor locale au expirat în cea mai mare parte, iar în 14 septembrie este programată Conferinţa Judeţeană.

Alegerile în PNL Cluj sînt de această dată deosebit de importante pentru că de rezultatul acestora va depinde soarta acestei filiale în următorii ani. La ora actuală, postul cheie din PNL Cluj este cel de şef al organizaţiei judeţene, deţinut de Marius Nicoară. Acesta însă a declarat în luna iulie că nu va mai candida pentru un nou mandat, precizînd că va face “un pas lateral”.

‘’Am condus timp de 12 ani PNL Cluj şi a intervenit uzura şi oboseala unei asemenea funcţii. Nu voi mai candida pentru un nou mandat de preşedinte al filialei judeţene la alegerile din 14 septembrie. Nu fac un pas în spate, ci unul lateral, voi rămîne în noua echipă”, a spus Nicoară.

Startul înscrierilor pentru funcţia de preşedinte al liberalilor clujeni s-a dat ieri, iar termenul limită de depunere a candidaturilor va fi 13 septembrie. Pînă acum sînt cunoscute două nume pentru scaunul pe care Nicoară îl va lăsa vacant. Este vorba de actualul preşedinte al consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi de consilierul judeţean Mihai Szeplekan.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, şi-a anunţat, în 7 iulie, intenţia de a candida la şefia filialei judeţene a PNL, însă pînă acum acesta nu şi-a depus în mod oficial candidatura. Horea Uioreanu afirma atunci că filiala judeţeană Cluj a PNL trebuie să obţină rezultate importante la alegerile europarlamentare de anul viitor şi la cele prezidenţiale.

“În discuţiile avute lunile trecute, dacă îmi depun candidatura la preşedinţia filialei judeţene Cluj a PNL la alegerile din 14 septembrie, am spus că voi avea discuţii cu primarii, cu consilierii şi, dacă voi avea susţinere, voi cugeta asupra candidaturii. Anunţ acum intenţia de a candida, de a începe discuţii pentru formarea unei echipe care să mă susţină. Avem paşi mari de făcut anul viitor, de a avea rezultate importante la alegerile europarlamentare de anul viitor şi la cele prezidenţiale, pentru alegerea lui Crin Antonescu ca preşedinte al României”, spunea Uioreanu.

Consilierul judeţean Mihai Szeplekan a anunţat ieri că este primul liberal care şi-a depus în mod oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL Cluj. ‘’Deocamdată sînt singurul candidat la funcţia de preşedinte al PNL Cluj. Am avut o discuţie cu Marius Nicoară şi i-am spus că doresc să candidez. A fost o discuţie amicală, nu i-am cerut deocamdată să mă suţină sau nu, doar l-am informat”, a declarat Mihai Szeplekan. El spune că s-a decis să intre în această bătălie pentru că a dovedit pe parcursul campaniilor electorale ale PNL Cluj că este un bun conducător şi că ştie problemele organizaţiilor şi ale membrilor.

‘’În 2012 am făcut toate protocoalele USL în judeţ pentru că domnul Uioreanu, candidînd la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, nu a avut timp să umble în teritoriu şi nici domnul Nicoară, care era în campanie pentru fotoliul de primar la Cluj-Napoca. Am fost alături de doamna Cătăniciu în cea mai mare luptă electorală la alegerile parlamentare din 2012’’, a spus Szeplekan. El a precizat că nu are o echipă anume cu care va candida la alegerile din 14 septembrie, menţionînd că echipa sa este ‘’tot partidul’’. Echipa mea este domnul Marius Nicoară, Horea Uioreanu, consilierii locali şi judeţeni, toţi membrii PNL. Nu vreau să ne batem în echipe, pentru că va fi lupta mea, o luptă politică’’, a punctat Szeplekan. El s-a declarat convins că va cîştiga şefia PNL Cluj, chiar dacă vor fi mai mulţi candidaţi.

Szeplekan spune că priorităţile sale, în cazul în care va fi ales preşedinte, vor fi cîştigarea alegerilor europarlamentare şi cîştigarea de către Crin Antonescu a funcţiei de Preşedinte al României. De asemenea, Szeplekan a menţionat că pentru 2016 doreşte cîştigarea Primăriei Cluj-Napoca, recîştigarea de către Horea Uioreanu a şefiei Consiliului Judeţean Cluj şi un scor bun la alegerile locale din acel an.

Alegerile în PNL Cluj vin după un lung şir de dispute interne. Unul dintre momentele tensionate a fost în luna iunie 2012 după ce candidatul USL pentru Primăria Cluj-Napoca, liberalul Marius Nicoară, a pierdut alegerile. Atunci, acest eşec a creat mari nemulţumiri în rîndul liberalilor, mulţi dintre aceştia arătînd că principalii responsbili sînt membrii conducerii din organizaţia municipală. Imediat după momentul alegerilor locale, a venit referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Atunci, în Cluj s-a înregistrat o prezenţă la vot sub nivelul celorlalte organizaţii. Acest lucru a adus din nou în discuţie eficienţa organizaţiei PNL Cluj.

Şirul tensiunilor a continuat în toamnă cînd s-a trecut la desemnarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare şi la negocierea colegiilor electorale cu partenerii locali de la PSD. Întrucît au existat şi atunci mai multe tabere care veneau cu propriii candidaţi, a apărut atît un conflict intern cît şi un diferend cu conducerea centrală. Practic taberele, una formată în jurul lui Horea Uioreanu, iar alta formată în jurul lui Marius Nicoară, au făcut liste paralele de candidaţi pe care le-au înaintat la centru. Pe de altă parte, conducerea centrală a PNL a propus pentru Cluj oameni din alte zone ale ţării(exemplu cazul Radu Zlati). În final, problema listelor s-a tranşat în cadrul Consiliului Naţional Executiv. Nu se ştie ce tensiuni vor apărea în continuare la nivelul organizaţiei liberale clujene, însă e cert că în 14 septembrie cei 700 de delegaţi la Conferinţa Judeţeană a PNL Cluj vor trebui să-l desemneze pe cel care să conducă destinele liberalilor clujeni în următorii patru ani.

C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.