Corupţie şi nu prea

RADU VIDA

Clasamentul Transparency International în ceea ce priveşte corupţia în lume dă de gîndit. Luptă ei ce luptă, măi neicusorule, dar fără nici o eficienţă. Sau una foarte slabă, în orice caz. Explicaţia vine din faptul că această organizaţie, care se bate cu pumnul în piept că nu-i scapă nimic, face o greşeală fundamentală: îşi bazează afirmaţiile pe sondaje de opinie. Pe ce zice omul de pe stradă, vasăzică.

Evident că nu sîntem împotriva acelor cercetări sociologice, în care subiecţii sînt aleşi cu toată grija, în care eşantioanele sînt caracteristice pentru subiectele abordate. Sondajele Transparency International sînt absolut aleatorii. Întreabă pe toată lumea, din toată lumea asta! Au venit şi la noi să pună întrebări. Cine-i cel mai corupt din ţărişoară? Întrebarea: tare ca piatra. Şi, mai iute decît săgeata din ţîpuritură, a ajuns la inimile respondenţilor. Păi, cine să fie? Partidele politice, a venit răspunsul a mai bine de 76% dintre cei chestionaţi.

Să ne oprim puţin la această concluzie. Fără a încerca să ştergem clanţa murdară a partidelor politice, spunem doar că acestea – în grup sau individual – au cea mai mare vizibilitate. (La o întrebare de genul: cine sînt cele mai renumite prostituate de la noi, un mare număr de intevievaţi ar răspunde că paraşutele de la TV-uri. Dar, trebuie să recunoaşteţi, că nu e acelaşi lucru să fii „vedetă”, după cum nu se poate spune că în show-bizz nu sînt şi fete de treabă, gata oricînd să contrazică stereotipul.) Revenind la politicieni şi partidele politice, trebuie spus că, la noi, s-a şi indus ideea că ei, aceşti oameni care gravitează în jurul Puterii fură de sting. Neîndoielnic că există exemple. Mizerabile. Fetide. Semeni de nefrecventat, în condiţii de normalitate. Dar generalizarea cauzează. Urmărind firul roşu şi logica Transparency International, vedem că locul 2 este ocupat de Parlament.

Am senzaţia că, în ultimii 23 de ani, atacurile la Legislativ au fost cele mai multe. Pare că instituţia a fost creată doar pentru a avea o nouă jucărie de ponegrit pentru toată lumea. Începînd de la preşedintele Băsescu şi terminînd cu ultimul reporter lipsit de talent, inspiraţie şi subiecte, Parlamentul a fost calul de bătaie al tuturor. Paratrăznet pentru frustrări de tot felul. O entitate mereu de arătat cu degetul murdar de toate cele. (Ar merita să facem un exerciţiu de luciditate şi să ne uităm la componenţa Parlamentului. Nu spun că sînt perfecţi, că sînt aleşii ideali. Dar, pînă la urmă, noi i-am trimis acolo. Şi, vorba aia: şi ei sînt ai noştri! Dintre ai noştri! E drept că au servici, vorba aia, şi trăiesc mai bine decît noi, cei care i-am votat. Dar asta încă nu înseamnă că sînt corupţi. Cu toţii! Să urmărim continuarea listei ruşinii: pe locul 3 Justiţia. Pe 4, 5 şi 6 sistemul medical, poliţia şi administraţia publică.  Ce spuneam de vizibilitate? Biserica şi Armata sînt percepute, de oamenii care n-au nici o treabă cu instituţiile respective, ca îngeraşi. Că de: nu-i amendează, nu le cîntăresc… acţiunile, nu le impun ordine şi disciplină prin legi, ordonanţe, hotărîri…

Nu vreau acum să vorbim despre cei care au devalizat CAP-urile, IAS-urile, sediile CUASC-urilor, şi nici despre cine a luat strungul, geamurile, instalaţiile, gardul de la vechile unităţi industriale, aflate în privatizare. E bine de amintit, totuşi, că generalizările nu fac decît rău. Da. Corupţia există şi acolo unde spune Transparency International. Dar ţările cel mai puţin corupte (Danemarca, Finlanda, Noua Zeelandă) au reuşit să inducă în populaţie că Partidele politice, Parlamentul, Justiţia şi celelalte instituţii ale administraţiei nu sînt marcate de furtişaguri. Ci lucrează pentru binele comun. Iar dacă vreun reprezentat greşeşte, i se pune sare sub piele. Şi cu asta basta!