Copiii vor putea primi şi lapte bătut, sana sau chefir în cadrul programului “Laptele şi cornul”

Aria produselor care se acordă elevilor din învăţămîntul primar şi gimnazial şi copiilor preşcolari din grădiniţe va fi diversificată prin introducerea laptelui bătut, a sanei şi chefirului, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Totodată, actul normativ permite o mai mare flexibilitate în procedura de achiziţie publică, pentru obţinerea unor preţuri cît mai competitive şi eficientizarea utilizării banilor publici, se menţionează într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Textul modifică ordonanţa de urgenţă 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţămîntul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de patru ore.

Pe 19 martie, premierul Victor Ponta anunţa că intenţionează să iniţieze modificarea programului “Laptele şi cornul”. Ulterior, pe 27 martie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara că programul “Cornul şi laptele” va continua, însă autorităţile analizează în paralel posibilitatea de a orienta mult mai bine produsele respective, în condiţiile în care există cazuri în care acestea nu se consumă, ci se aruncă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.