Pogorîrea Sfîntului Duh în pictura lui Tiziano Vecellio

Tiziano Vecellio, Pogorarea Duhului Sfant, ulei, 1545, Biserica Santa Maria della Salute, VeneziaPogorîrea Sfîntului Duh sau Cincizecimea aparţine ciclului praznical numit şi Dodekaórton,1 acest eveniment fiind descris în Faptele Apostolilor, capitolul al doilea. În această zi, a cincizecea după învierea lui Hristos, Duhul Sfînt S-a pogorît asupra Apostolilor, prin Iconomie dumnezeiască. Cincizecimea este cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare.2

Cincizecimea a fost reprezentată la început împreună cu scena Înălţării Domnului. În decursul timpului, în reprezentarea Pogorîrii Duhului Sfînt au intervenit modificări, astfel că figura Sfintei Fecioare o găsim doar în iconografia primelor veacuri şi mai rar după veacul al XVI-lea. Însă pictura religioasă a rămas tributară reprezentării Sfintei Fecioare în mijlocul Apostolilor.

Printre artiştii care au reprezentat această scenă se află şi Tiziano Vecellio (1488/1490-1576), vestit pictor italian din secolul al XVI-lea , aparţinînd şcolii veneţiene . Cunoscut în unanimitate drept unul dintre cei mai prolifici pictori din toate timpurile, Tiziano va aborda cu asiduitate atît tematica diversificată, laică, cît şi cea religioasă, păstrînd în ansamblul creaţiei caracteristici specifice artei sale: culoarea, armonia întregului şi cultivarea unui ideal de frumuseţe.

Influenţat dintru început de maestrul său, Correggio, Tiziano se exprimă ca un colorist desăvîrşit încă de la primele opere primite drept comenzi de la prelaţii curţilor italiene ale timpului. Înainte de a începe seria portretelor familiei Farnese şi, implicit, al Papei Paul al III-lea din anul 15463 , Tiziano pictează Pogorîrea Duhului Sfînt, temă rară prezentă în lucrările sale, ca de altfel şi în pictura europeană, operă ce este adăpostită în Biserica Santa Maria della Salute, de la Veneţia. În raport cu arta occidentală, în cea apuseană subiectul se redă în interiorul oricărui lăcaş de cult, cu repetabilitate, deoarece face parte din iconografia bizantină, respectiv postbizantină.

Tiziano înfăţişează împrejurarea venirii Duhului Sfînt asupra Apostolilor situîndu-i întru-un spaţiu închis, unic, aşa cum prevede Sfînta Scriptură. O arhitectură predominant recunoscută ca provenind din aria Antichităţii, cu accente renascentiste, cuprinde o odaie văzută în perspectivă, nu prea înălţată, acoperită cu o boltă în leagăn. O succesiune de dreptunghiuri desenate în adîncime mărgineşte partea superioară a ansamblului, în timp ce pardoseala împodobită cu motive geometrice de romburi şi cercuri face un acord complementar. Ucenicii adunaţi împreună în rugăciune sînt surprinşi de lumina orbitoare ce se pogoară în raze strălucitoare, metamorfozîndu-se în limbi de foc. Dintru înălţime, deasupra lor se revarsă nu doar lumina, ci tronează în chip de porumbel cu aripile deschise larg Duhul Sfînt. În partea centrală, în mijlocul Apostolilor, se găseşte Maica Domnului imaginată în gestul rugăciunii, cu mîinile împreunate, secondată în cele două părţi de alte două tinere ce repetă atitudinea Fecioarei. Lumina diafană îi învăluie silueta, construind o sinuoasă radiantă ce are drept echilibru figurile în mişcări arzătoare ale lui Petru şi ale lui Pavel. În dreapta tabloului sînt redaţi, doi cîte doi, apostolii, ce în expresii simple îşi exprimă surprinderea. Sfîntul Petru, extaziat, este uluit în momentul îngenunchierii, figurat în planul întîi, cu spatele către privitor şi cu braţele întinse către cer şi către pămînt. Figura sa este mult mai mare decît a celorlalţi Apostoli ce formează scena. Într-o postură simetrică, în partea opusă de data aceasta, doar cu braţul drept suspendat către cer, se remarcă tipologia figurii Sfîntului Pavel.

Culoarea de ansamblu, ce constituie dominanta temei, se fundamentează pe nuanţe de gri-verzui sidefat, cu accente de ocru. Două veşminte, pictate în zone antagonice, sînt colorate în roşu-oranj, frumos reliefate către lumină, în timp ce pete cromatice de verde-Veronese se aşează succesiv, de la stînga spre dreapta, construind o inedită diagonală ascendentă. Picturalul este în armonie cu decorativul. Iluminarea personajelor este inedită: pe de o parte, o sursă este cea a limbilor de foc, iar pe de alta este cea care intră în scenă din partea privitorului. Mişcarea animă figurile, care sînt de vîrste diferite. Privind scena se simte un real freamăt interior al artistului care ne transfigurează. Calitatea şi rafinamentul culorilor transmit ideea de echilibru şi pace interioară. Şansa de a ne împărtăşi de Duhul Sfînt ne obligă să ne ridicăm la înălţimea acestei mari binecuvîntări.

Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1 Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 67.

2 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 181.

3 George Oprescu, Manual de istoria artei. Renaşterea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985, p. 207.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.