Străinii investesc tot mai puţin în România

Investiţiile străine directe au totalizat în primele 4 luni din acest an 322 milioane de euro, în scădere cu aproape 35% faţă de perioada similară a anului trecut, cînd a fost raportat un nivel de 494 milioane de euro, a anunţat Banca Naţională a României. Creditele intragrup au însumat în perioada analizată 191 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 131 milioane euro, potrivit unui comunicat al BNR. În aprilie s-a întregistrat cel mai ridicat nivel al fluxului de capital străin atras de România de la începutul anului, respectiv 111 milioane de euro. În martie investiţiile străine directe au fost de doar 48 de milioane de euro (minimul acestui an), în februarie investiţiile au totalizat 60 de milioane de euro, iar în ianuarie 103 milioane de euro.

Anul trecut investiţiile străine directe atrase de România au scăzut pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% faţă de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat în 2011. Anul trecut, investiţiile străine directe au generat 7.114 noi locuri de muncă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.