Daniel Buda ameninţă cu Curtea Constituţională proiectul noii Constituţii

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a avertizat, ieri, că PDL va ataca la CC proiectul de revizuire a Constituţie, dacă nu va prevedea Parlamentul unicameral. Liderul democrat liberal a amintit că într-o decizie a Curţii Constituţionale din 2012 se arată că suveranitatea unui popor se exercită prin alegeri libere, periodice şi corecte, dar şi prin referendum, astfel încît nu va putea fi ignorat referendumul din 2009 privind Parlamentul unicameral cu maximum 300 de parlamentari.

“Îi spun domnului Antonescu că înţeleg că nu are capacitatea de a aprecia consecinţele unor decizii ale Curţii Constituţionale. Tot ce fac Crin Antonescu şi Comisia de revizuire a Constituţiei se situează în afara prevederilor constituţionale cu privire la modificările aduse Constituţiei. Noi vom ataca la CC proiectul de revizuire şi să nu fie surprins dacă, în motivarea Curţii, se va regăsi Decizia nr. 682)2012 a CC ca motiv să fie declarate neconstituţionale modificările la Legea fundamentală. În decizie se spune clar că suveranitatea unui popor se exercită prin alegeri libere, periodice şi corecte, dar şi prin referendum. Adică un referendum are aceeaşi valoare juridică cu nişte alegeri corecte. Nu există cale de întors, că vreau sau nu vreau să respect referendumul din 2009. De Parlamentul unicameral nu vor scăpa niciodată cei de la USL, oricît ar fugi”, a spus Buda.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.