Corespondenţă din Freiburg: Degetul unei nemţoaice

Nu de mult, degetul unei nemţoaice m-a pus pe gînduri iar acum m-a pus pe scris. M-am gîndit că ceva din ceea ce a însemnat pentru mine acest deget este bine să se audă şi pe la noi.

Este vorba despre degetul care mi s-a arătat în a doua sau a treia zi de terapie intensivă în Herzzentrum, o clinică de cardiologie de lîngă Freiburg.
Degetul era al unei nemţoaice-drăgută, drăguţă şi harnică, harnică. Avea părul mai mult spre blondină decît spre şatenă, avea spre 25 de ani, era proaspăt căsătorită şi o chema Daniela. Era şi bună Daniela, era tot timpul cu ochii pe monitoarele mele şi mereu mă întreba cum mă simt. Prea grozav nu mă simţeam, dar mereu îi ziceam “bine” sau “destul de bine”.

Am ajuns ca Daniela să-mi facă cu degetul în urma unei întîmplări nu prea plăcute.
Nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, dar într-o bună zi am vomitat urît de tot. Am vomitat fără să apuc să sun şi să fiu dus la baie sau să mi se aducă un vas. Am ajuns să murdăresc tot patul, dar absolut tot. Mi-am murdărit cămaşa de spital, pansamentul de pe piept, perna, plapuma, cearceaful de sub mine, ba chiar şi firele care mă legau de fel de fel de aparate. Mi-a fost tare jenă de ce s-a întîmplat, dar se pare că aşa a fost să fie.

Cînd a văzut despre ce-i vorba şi văzînd cît sînt de supărat, Daniela, spălîndu-mă, pansîndu-mă şi schimbîndu-mi patul, mereu şi mereu îmi zicea “das macht nichts, das macht nichts” – nu-i nimic, nu-i nimic; “Das passist” – se întimplă; “Ich bin das gewant” – eu sînt obişnuită. “Das ist mein Beruf” – asta-i slujba mea. În tot acest timp nicio umbră de supărare. Totul a fost zis şi totul a fost făcut la modul cel mai normal posibil.
După ce m-am văzut spălat, schimbat şi în patul curat, am căzut pe gînduri. M-a mirat calmul Danielei, firescul cu care s-a ocupat de mine, puterea ei de înţelegere.

După ce m-am minunat destul pe teme ale conduitei ei, am început să caut în minte vreun anume mod de a-i arăta recunoştinţa pentru toate cele făcute şi cele zise. În această căutare mi-am adus aminte că am în sertarul noptierei 50 de euro. M-am gîndit să încerc să-i dau ei. Fără a mă mişca prea mult, cu o mînă am ajuns la bani. I-am luat, i-am arătat şi i-am spus că vreau să-i dau ei. Mi-a spus politicos că nici vorbă, că nu-i poate lua, deoarece Anca i-a dat deja, pentru geanta comună, 30 de euro. În Germania, prin clinici, asistentele şi surorile, primesc, dacă li se oferă, ceva mărunţiş pentru o poşetă comună, poşetă din care se cumpără cafea şi fursecuri pentru clipele lor de răgaz. Altfel şi altceva nu se primeşte.

I-am spus Danielei că vreau ca aceşti 50 de euro să fie pentru ea, pentru poşeta ei şi nu pentru poşeta comună. I-am spus că ea a fost aşa de atentă cu mine, încit trebuie să-i fiu cumva recunoscător. Am rugat-o să primească banii şi să-şi cumpere ceva pentru ea şi numai pentru ea. Mi-a spus că la aşa ceva nici nu se poate gîndi. Eu am insistat. Cînd a văzut insistenţele mele, a venit la capătul patului şi cu degetul arătător de la mîna dreaptă mi-a făcut o mustrare şi mi-a zis: Aber, Herr Profesor Irimi – în germană Irimie se citeşte Irimi – das ist verboten – Dar, domnule profesor Irimie, aceasta este interzis.
Cînd am văzut că-mi face cu degetul şi că această copilă îmi dă o lecţie de corectitudine, îmi venea să mă scol să-i sărut degetul cu care m-a mustrat şi mîinile care au lucrat pentru mine.

N-am putut face aşa ceva decît în gînd.
Dar, după toată această întîmplare, am căzut pe gînduri. În aceste ginduri nu puteam sa nu asociez gestul Danielei cu alte cîteva experienţe asemănătoare. Din această asociere am înţeles o dată în plus că degetul Danielei nu este unul izolat, nu este o excepţie. Este manifestarea unei reguli. Pentru neamţ ceea ce este interzis este interzis. Cînd un neamţ are de rezolvat o problemă, ca regulă, se gîndeşte la calea dreaptă, legală, corectă. Nu se gîndeste cum să fenteze legea. Nu se gîndeste la cunoştinţe, la pile, la bani. Pentru neamţ, ca regulă, corectitudinea este deasupra banilor. Alături de alte caracteristici mari ale mentalului colectiv – hărnicie, punctualitate etc. – corectitudinea stă şi ea la loc de mare cinste.

După toate aceste gînduri, nu putea să nu-mi răsară în minte, la modul retoric, întrebarea: Doamne, dar cind vor răsări şi pe la noi degete de genul celui al Danielei?
Ion Irimie

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.