Siemens oferă burse de doctorat pentru UBB și UTCN

Organizația Automatizări Feroviare a companiei Siemens AG a anunţat că finanțează 4 burse de doctorat, de-a lungul a 3 ani, pentru Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii “Babeș-Bolyai” (UBB) și pentru Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN). Contractul programului de bursă va fi semnat miercuri, 12 iunie.

După semnarea, în 2012, a contractului de cooperare dintre Siemens și facultățile tehnice din Cluj-Napoca, organizația Automatizări Feroviare a companiei Siemens, cu susținerea companiei evoline, a creat un program de burse de doctorat în Cluj-Napoca, ce asigură burse pentru 4 doctoranzi (două în cadrul UBB și două în cadrul UTCN), începînd cu toamna acestui an. Programul dorește să contribuie la dezvoltarea științifică și economică a regiunii, şi să crească nivelul de învățămînt a facultăților tehnice clujene. Pe lîngă finanțarea doctoranzilor, programul sprijină și cadrele didactice care coordonează cercetările, iar cunoștințele acumulate de-a lungul cercetării vor rămîne în proprietatea intelectuală a facultăților. Subiectele de doctorat vor fi propuse de Siemens.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.