Parlamentarii francezi de dreapta dau undă verde participării la guvernare

Deputaţii şi senatorii de dreapta Les Républicains (LR, Republicanii), care au revenit miercuri din vacanţa parlamentară, au dat oficial fiecare undă verde participării unor membri ai familiei lor politice la guvernul lui Michel Barnier din Franţa, au indicat pentru AFP din surse din partid.

„Suntem pregătiţi să participăm la un guvern, dar fiind atenţi la garanţiile pentru o politică reală de dreapta pe subiectele pe care le considerăm fundamentale”, a declarat în faţa aleşilor şeful deputaţilor LR, Laurent Wauquiez, potrivit unui participant.

Senatorii au susţinut, de asemenea, opţiunea de a se alătura executivului condus de Michel Barnier, a indicat o altă sursă.

Noul prim-ministru LR şi fost comisar european, Michel Barnier, a promis miercuri că va numi un guvern „săptămâna viitoare”.

El a fost numit de preşedintele Emmanuel Macron după alegerile legislative care nu au reuşit să producă o majoritate în Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului).

Cu 47 de deputaţi în Adunarea Naţională, LR joacă un rol esenţial în stabilirea unei majorităţi guvernamentale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.