Andrei Mureșan a spus „stop joc” pentru ultima oară

Universitatea Cluj și Andrei Mureșan au ajuns la o înțelegere privind încheierea colaborării pe cale amiabilă, anunță gruparea „Șepcilor Roșii” pe site-ul oficial. ”Fundașul nostru central a suferit, în pauza de iarnă, o complicație medicală apărută după un antrenament ce nu i-a permis să efectueze pregătirea centralizată.Recuperarea, începută în Germania și care continuă la Cluj, îl împiedică din păcate pe Andrei să ajute, din teren, “Șepcile roșii” în lupta pentru locurile de play-off, așa că cele două părți au decis, de comun acord, încetarea contractului”, se arată pe sursa citată. Andrei este un produs al Centrului de Copii şi Juniori al “Şepcilor roşii” şi face parte din generaţia de excepţie care, în 2002, reuşea să câştige Campionatul Naţional la nivel de juniori republicani Under 19. În această ediție de campionat, Andrei a îmbrăcat de 10 ori tricoul lui “U”. A fost titluar în șase partide de campionat și în cele două victorii din Cupa României, cu Unirea Dej și cu Hușana Huși. Acesta a fost al optulea sezon al lui Andrei Mureșan la FC Universitatea Cluj, o serie începută ca junior și apoi senior, între 2001 și 2007, și continuată în 2019-2021. ”Clubul Universitatea îi mulțumește pentru munca depusă în tricoul alb-negru și pentru sacrificiile făcute și îi dorește multă sănătate și recuperare grabnică”, se mai arată pe site-ul oficial al clujenilor.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.