Clujul în lupta cu „moartea albă”

Din datele oficiale obținute de Făclia reiese că anul trecut doi tineri și-au pierdut viața pe fondul supradozei cu droguri. Numărul celor care mor din cauza substanțelor psihoative este mult mai mare, numai că în statistici nu apar toate aceste cazuri deoarece majoritatea aparținătorilor nu cer autopsie pentru a se stabili din punct de vedere medico-legal cauza morții. Așa că la foarte mulți dintre cei care își pierd viața din cauza supraconsumului de droguri se trece în acte o cu totul altă cază a morții.

Traficul de droguri năpădește Clujul de ani de zile. Mai nou se dau lupte teritoriale fără milă între carteluri pentru a controla zonele de distribuție a drogurilor. Miza cea mai mare a acestor bătălii o reprezintă festivalurile, școlile și cluburile. Fenomenul pare scăpat de sub control iar autoritățile și decidenții politici caută soluții pentru combaterea acestui flagel.

Deputatul USR de Cluj, Oana Murariu, a organizat, marți seara, la Cluj-Napoca, o dezbatere pe tema traficului şi consumului de droguri în rândul tinerilor, care a generat timp de trei ore discuţii între politicieni, reprezentanţi ai instituţiilor statului, elevi şi cadre didactice.

La dezbatere au participat senatorul Adrin Oros, președintele Organizației Cluj a partidului Froța Dreptei, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj-Napoca, comisarul șef Sebastian Marcu, reprezentanți ai Serviciului de Probațiune Cluj, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, avocați, medici, psihiatri, psihologi, directori de școli, părinți, elevi și studenți.

„Consumul recreațional și repetitiv de droguri a evoluat galopant în ultimii ani în România, iar tinerii sunt categoria cea mai vulnerabilă. Conform specialiștilor, gimnaziul reprezintă perioada critică în care adolescenții pot cădea în capcana drogurilor. De aceea, prevenirea și combaterea consumului de droguri trebuie să înceapă de la vârste fragede, iar școala trebuie să aibă un rol esențial în educarea tinerilor asupra riscurilor pe care acesta le prezintă.

Consumul de droguri face victime în fiecare zi. Toți am auzit sau cunoaștem direct drame generate de droguri. Și vârsta de la care apar astfel de probleme parcă scade în fiecare an. Este important să căutăm soluții prin care să putem face o diferență în bine în educarea tinerilor asupra riscurilor asociate consumului de droguri. Invit deopotrivă specialiști, profesori, părinți, elevi, reprezentanți ai mediului civic să ne fie alături la dezbaterea publică din 28 noiembrie. Împreună putem identifica soluții care să fie ulterior implementate și să dea o șansă în plus la o viață sănătoasă tinerilor noștri.” declară Oana Murariu.

Comisarul șef de poliție Sebastian Marcu șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj-Napoca le-a cerut părinților prezenți la dezbatere să aibă o comunicare deschisă și constantă cu copiii în legătură cu substanțele psihoactive, mai ales în perioada adolescenței, pe care o consideră ca fiind una vulnerabilă.

Avocatul stagiar Alin Chifor, specialist în comunicare pe educație juridică a arătat că o soluție pentru prevenirea consumului de droguri ar fi comunicarea, precizând că în acest proces nu ar trebui să fie implicați polițiștii ci tinerii.

„Tinerii se droghează și se vor droga în continuare, indiferent de sancțiuni, de ce vom face și de campaniile le vom face. Mi se pare că consumatorilor le este frică să apeleze la autorități. De aici ar trebui să pornească discuția, de la faptul că legea nu îi atacă pe cei care consumă, că autoritățile nu vor să îi bage pe ei în închisoare. Oamenii trebuie să înțeleagă că autoritățile nu duc o luptă cu consumatorii, ci cu rețelele de crimă organizată. După părerea mea consumatorii nu sunt infractori, însă la noi consumatorii sunt sancționați pentru a prinde traficanții. Dacă sunt consumatori nu trebuie să ne lepădăm de ei și să îi trimitem pe insula leproșilor. Un consumator poate să aibă și zece facultăți, dar poate fi și o persoană cu zece clase, sau persoane cu milioane de euro în cont sau cineva cu un leu. Cred că oamenilor le este frică să apeleze la autorități.

O soluție o campanie de informare „prietenoasă” și făcută nu de polițiști și prin intermediul tinerilor”, a spus Alin Chifor.

Directorul unei unități școlare din Cluj a declarat că în cadrul instituției de învățământ pe care o conduce s-au făcut mai multe activități de prevenire a consumului de droguri, unele dintre ele chiar în prezența părinților. Profesorul a atras atenția că mulți dintre părinți nu acceptă realitatea. „Aici ne confruntăm cu cea mai mai mare problemă. Au apărut acele snus-uri cu conținut mare de nicotină de la care li se face rău copiilor. Copii le pun pe gingie și le dă o senzație euforică. Se vând în benzinării, însă la mulți copii li se face rău. Cred că ar trebui interzise. Mie nu mi-a venit să cred că se vinde așa ceva în benzinării”, a punctat directorul școlii.

Printre cei care au luat parte la discuții s-au numărat și elevi de liceu de la școli din Cluj-Napoca. O tânără a povestit că și-a pierdut o colegă din cauza consumului de droguri iar o alta a rămas cu probleme grave de pierdere a memorie din cauza supraconsumului de substanțe psihoactive. „Au consumat supradoză de nicotină la o petrecere iar una dintre ele s-a înecat în propria-i vomă. Cealaltă a fost salvată însă a rămas cu probleme de sănătate grave și cu pierderi de memorie. O altă elevă a povestit că un coleg de al său a murit tot din cauza supraconsumului de droguri.

Un tânăr de la un alt liceu din Cluj-Napoca a dezvăluit că a reușit să scape de capcana drogurilor prin intermediul sportului. „La mine în școală se consumă foarte multe droguri. Eu am reușit să scap de această problemă făcând sport. Asta mă motivează și mă face să fiu responsabil. Cred că ar trebui cât mai mulți tineri să facă sport pentru că ar fi o soluție de a scăpa de droguri”, a spus tânărul.

În cadrul dezbaterilor, consilierul local Adriana Cristian a anunțat că la Cluj-Napoca se va construi primul Centru modern de tratare a adicțiilor din județ. Investiția se va realiza în zona Valea Gârboului, fiind aprobată prin HCL nr. 574/16.06.2023. Pe 12 martie 2024 se împlinește termenul de finalizare a documentației pentru PUZ cu scopul de a stabili soluțiile tehnice cu privire la tipul clădirilor și amplasarea lor, raportat la funcțiunile și nevoile specifice dependenților și vor urma dezbateri publice.

Piața narcoticelor generează o cifră de afaceri zeci sau chiar sute de milioane de euro.

Produsele au o rentabilitate ridicată pentru organizațiile criminale. Spre exemplu, cocaina se cumpără între 28.000 și 30.000 de euro pe kilogram și se vinde între 65 și 70 de euro pe gram.

„Amenințarea” reprezentată de acest trafic este „la un nivel istoric înalt”. România este atât la răscrucea traficului, dar o piață de consum.

Cosmin PURIȘ

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.