Momente de groază la o agenție bancară din Dej

Momente de groază trăite, luni, de angajații și clienții unei agenții bancare din Dej. Podeaua din încăperea în care funcționarii își desfășurat activitatea s-a prăbușit în timpul unor lucrări ce se desfășurau la subsolul clădirii. În acel moment s-au desprins și mai multe bucăți din tavan iar în urma evenimentului trei persoane au fost rănite. IPJ Cluj a deschis dosar penal pentru distrugere din culpă, cazul fiind cercetat și de Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj.

În urma apelului, la fața locului au fost trimise trei autospeciale, o ambulanţă SAJ şi una SMURD. Forţele au fost suplimentate cu echipaje de la Detaşamentul 1 Cluj-Napoca”.
Au fost identificate trei victime, fiind predate echipajelor SMURD.

Cele trei persoane rănite erau conştiente şi cooperante, iar două dintre acestea, un bărbat şi o femeie, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. A treia persoană rănită a refuzat să fie transportată la spital.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12,30 la agenția Alpha Bank de pe strada Mărășești din Dej.

„În urma incidentului, au fost prinse sub dărâmături trei persoane, respectiv o femeie și un bărbat, precum și un angajat al instituției.

Persoanele în cauză au fost consultate de echipajele medicale sosite la fața locului, iar femeia și bărbatul au fost transportați la o unitate spitalicească.

Sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul. În continuare, în paralel, vor fi derulate expertize de către autoritățile competente”, a anunțat IPJ Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.