21 mai – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Creştinii îi prăznuiesc, luni, pe Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena.

Constantin cel Mare a fost fiul împăratului roman Constanţiu Chlor şi al Sfintei Elena. Tatăl său a fost cezar în partea de Apus a imperiului, în vreme ce în Răsărit Diocleţian îşi luase ca ajutor un cezar pe nume Galeriu.

Fiind bolnav, Constanţiu şi-a chemat fiul la domnie în anul 306, într-o perioadă în care existau dispute pentru întîietatea la conducerea părţilor de Apus şi Răsărit ale imperiului roman. Constantin a intrat astfel în mai multe conflicte politice şi militare.

În lupta cu cezarul care stăpînea Roma împreună cu ţinuturile de Răsărit ale imperiului, Maxenţiu (317-313), Constantin a învins la Turin şi Verona şi s-a pregătit să vină asupra Romei. Lupta decisivă cu Maxenţiu a fost dată la Podul Milvius, lîngă Tibru, în octombrie 312.

Conform mărturiei lui Eusebiu de Cezareea, scriitor bisericesc, în ziua premergătoare luptei, rugîndu-se „Dumnezeului tatălui său”, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă şi o inscripţie: „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui). În noaptea care a urmat, împăratul a însemnat cu crucea toate steagurile armatei sale. Bătălia de-a doua zi a fost cîştigată de Constantin care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului.

La puţină vreme după această izbîndă, Constantin a emis Edictul de Milan, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului. Actul a fost emis cu acordul împăratului care stăpînea peste partea de răsărit a imperiului, Liciniu (308-321).

În urma conflictului politic izbucnit între cei doi, Liciniu a încălcat acest acord şi a dezlănţuit din nou persecuţiile. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis (18 septembrie 324) şi l-a condamnat la moarte. Prin urmare, din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea imperiului roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o pînă la sfîrşitul vieţii (337).

Reforma declanşată de Constantin cel Mare în domeniul social, administrativ, juridic, care se baza pe principii creştine, a făcut ca pe tot cuprinsul imperiului, din Antiohia la Ierusalim, de la Tir la Nicomidia şi Roma, Biserica să cunoască o mare înflorire. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, a avut o contribuţie majoră în susţinerea acestui efort înnoitor.

Constantin cel Mare a decis să se construiască o nouă capitală, pe Bosfor, în locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea s-a chemat Constantinopol şi a fost inaugurată la 12 mai 330. Împăratul a convocat primul Sinod Ecumenic în 325, la Niceea, participînd la şedinţa de deschidere şi de închidere şi promulgînd hotărîrile luate.

Sfînta Elena s-a convertit în jurul anului 312, ataşîndu-se foarte mult de valorile religiei creştine. Prin rîvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost reperat locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Totodată, prin rîvna ei s-au construit Biserica Sfîntului Mormînt, biserica de la Ghetsimani şi alte optsprezece biserici.

Pentru contribuţia imensă la răspîndirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rîndul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu apostolii”.