Un profesor clujean îşi îndeamnă studenţii să salveze reţetele de mîncăruri tradiţionale din zona lor

Studenţii din anul IV de la Facultatea de Agricultură din Cluj-Napoca participă la un proiect demarat la iniţiativa unui profesor, prin care documentează mîncăruri tradiţionale din zona din care provin. Scopul proiectului este de a face cunoscută sau chiar de a salva reţeta, dar şi de a aduna informaţiile necesare pentru ca produsul respectiv să poată intra în procesul birocratic de atestare la nivel naţional, sau chiar european, scrie AGERPRES.

Peste 20 de tineri, îmbrăcaţi în costume populare, au expus luni diferite mîncăruri în cadrul unei expoziţii numite “Parada produselor tradiţionale”, organizată la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterniară (USMAV) din Cluj.

Printre felurile gătite de studenţi, vizitatorii au putut gusta sarmale împrăştiate, palaneţ cu urdă, luşcoş ardelenesc, balmoş moţesc sau plăcintă cu lucernă. Acesta din urmă este un produs gustat şi astăzi de sătenii din comuna Bocşa, judeţul Sălaj. Raluca Ardelean, studenta care a pregătit plăcintele, spune că reţeta dăinuie din vremurile în care femeile se străduiau să gătească cu orice aveau la îndemînă. De aceea, era folosită inclusiv lucerna, care de obicei este dată ca hrană animalelor. O altă varietate de plăcintă asemănătoare este cea cu frunze de păpădie.

“La noi, din bătrîni, lucerna este folosită în plăcinte, pentru că nu erau atît de multe feluri de plante şi ingrediente. Se fac şi plăcinte cu păpădie sau urzici. Ţăranii erau pe atunci foarte inventivi. Atunci cînd aveau, puneau în aceste plăcinte şi brînză, care era mai greu de produs. Plăcinta cu lucernă nu are un gust prea aromat şi de aceea, ca să fie mai săţioasă, cînd aveau de muncă la cîmp, ţăranii puneau în ea şi slănină”, a explicat Raluca Ardelean, cea care a adus în expoziţie plăcintele cu lucernă.

O altă poveste interesantă o are un fel de mîncare aparent banal, este vorba despre turte de mălai, pe care oamenii le mîncau pe post de pîine. Valentina Rotar, fata care a cules reţeta de la străbunica ei, din comuna Ţaga, spune că aceasta a ajuns aprope uitată, pentru că oamenii o asociază cu vremurile foarte grele din timpul războiului. Astfel că atunci cînd grîul nu a mai fost atît de scump, ei au preferat să folosească acest tip de făină în loc de cea de mălai, la prepararea pîinilor, deşi făina de porumb poate fi considerată astăzi mai sănătoasă.

“Erau vremuri foarte grele, oamenii nu aveau atît de multă mîncare, porumbul se face mai bine decît grîul şi atunci îl foloseau. La această reţetă se pune şi un pic de făină de grîu, ca să stea compoziţia mai adunată, dar în rest este foarte simplu de făcut. Se poate pune în ea şi slănină, dacă se doreşte să fie mai săţioasă şi trebuie neapărat făcută într-un cuptor, la un foc puternic”, a spus Raluca.

Tinerii nu au uitat nici de reţetele de băuturi. O fată din comuna Pomi, din Maramureş, a adus la expoziţie ţuică din pere pădureţe, despre care spune că sînt atît de mici, tari şi acre, că nu se pot mînca. În schimb, ţuica făcută din ele este mai tare decît altele şi are o aromă puternică.

Nu au lipsit nici produsele pe care românii le cunosc de la alte etnii, cum ar fi prăjitura cu rubarbă din Saschiz sau hencleşe din zona Jidvei, care sînt specialităţi săseşti. “Este un desert cu brînză dulce de vaci, stafide şi smîntînă, compoziţia fiind turnată pe un blat de aluat. Această prăjitură se face cînd se întorc saşii în ţară, cînd se întîlnesc în grupuri, este ceva mai deosebit”, a menţionat Cristian Albu.

Toate aceste produse au fost preparate după ce tinerii au adunat reţetele de la bătrînii din familiile sau zonele lor, dar au încercat să ofere repere şi despre istoricul mîncărurilor respective sau informaţii care să le lege de comuna din care provin.

Avram Fiţiu, care este conferenţiar la USAMV şi iniţiatorul manifestării, a explicat că acest demers este unul didactic, dar şi de salvare a unor mîncăruri tradiţionale. El a amintit că România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte mîncărurile atestate ca produse tradiţionale.

“Studenţii au trebuit să identifice un produs tradiţional, să îi întocmească un caiet de sarcini prin care să explice de unde provine acesta, cum se realizează şi dacă are o vechime de minim 30 de ani. (…) Ar fi păcat să le pierdem, pentru că nu ne putem exprima la nivel european decît prin produse specifice româneşti. În prezent, România este pe ultimul loc în Europa la nivel de atestare de produse tradiţionale, spre deosebire de Franţa, care are 280”, a spus Avram Fiţiu. Acesta a explicat că un asemenea produs ar trebui să fie promovat, astfel încît să obţină un certificat de atestare ca produs tradiţional, de un număr de minim cinci agricultori din comuna de provenienţă.

Articole din aceeasi categorie