Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca – Școală din Viitor

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca, unitate de învățământ special aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj,  a fost desemnat, alături de alte 49 de instituții educaționale din țară, în vederea organizării acestuia sub forma unui centru pentru dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

„În 2023-2024 – anunță CJ Cluj -, cursanții școlii vor avea acces gratuit la conținuturi educaționale disponibile exclusiv pe platforma www.scoaladinviitor.ro, la dotări cu kit-uri tehnologice care permit derularea la clasă a unor activități bazate pe realitatea augumentată și jocuri video, fiind oferite și sesiuni de formare pentru profesori. Mai exact, vor fi facilitate, printre altele: dezvoltarea de competențe digitale, alfabetizarea informațională, crearea de conținut digital și securitatea cibernetică, fiind utilizate, în acest sens, instrumente tehnologice ultramoderne precum cuburi MergeCube, piramide holografice etc”.

Conform sursei citate, în competiție au fost înscrise 357 de școli publice, iar în vederea selecției câștigătorilor au fost luate în considerare criterii precum: experiența în alte proiecte privind dezvoltarea competențelor digitale, infrastructura și angajamentul în privința claselor participante la activități.

Inițiativa „Școala din viitor” survine ca urmare a unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Junior Achievement România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut