ÎN SPECTACOLUL CUNOAȘTERII DE SINE, CUVINTELE…

●de vorbă cu scriitorul Radu VIDA, fost redactor șef al cotidianului Făclia de Cluj●

• Trăiți de multe zeci de ani – așa cum susțineți undeva – printre cuvinte. Să înțelegem că e o modalitate de a gusta din fericire?
• E un alt mod de a trăi paradoxul epicurean. Mai exact, a te situa între hedonism și ascetism. Cu alte cuvinte, să te bucuri cât mai mult, dorind cât mai puțin. În limita posibilului uman, desigur. Epicurismul susține că nu toate plăcerile sunt egale, dar dragostea față de alcătuirea cuvintelor în propoziții și fraze duce de la o superficială, la o produndă cunoaștere.
• Puteți explica acest lucru?
• Nu vreau să recurgem la o filosoficească abordare a chestiunii. Până la urmă, prilejul de a sărbătorii zece mii de numere ale noii inițiative „Făclia” e o bucurie în sine. Care nu trebuie umbrită cu îmbârligături savante. M-ați provocat, însă, și trebuie să spun că vorbele – scrise și rostite – au făcut din om ceea ce este. Și ceea ce-l deosebește de alte ființe. Și nu poate fi altă mulțămită decât o nesfârșită dragoste pentru ceea ce rostesc semenii. În acest context, trebuie să ne bucurăm de un viers bine temperat, care ne îmbogățește sufletul, fără să tindem a-l egala pe autor. Plăcerea cititului și ascultatului nu este o normă în sine. Dar cuvintele ne ajută să învățăm. Să ajungem la conștiința de sine.
• În munca noastră de jurnaliști lucrurile par mai simple. Folosim cuvintele pentru a extrage adevărul din realitate.
• De acord. Doar că ceea ce spunem noi nu rămâne, ci merge mai departe, la mii și mii de cititori. Care nu au acces în locurile, instituțiile și, nu de puține ori, intimitățile pe care întâlnim și trăim noi, mânuitorii de cuvinte. Așa se face că devenim indispensabili, cu o înaltă valoare de utilitate publică, construind o lume pentru o altă lume. Venerăm, așadar, cuvântul, pentru că, parafrazând o celebră lucrare tipărită de AGERPRES, el a fost la începutul începutului, Și, așa cum spunea Eduard Estaunie în „Les choses voient”: „Poți dărâma un oraș, arde o carte, zgâria o marmură, dar nu poți șterge urma unui cuvânt într-un creier”. Știm pentru a ști și alții. Și, astfel, să devenim cu toții mai buni, mai folositori, mai fericiți.
• V-aș contrazice: presa vorbește despre războaie, despre neajunsuri, făcând din rău și mai rău…
• Dar cu dorință, mărturisită sau nu, de a îndrepta lucrurile. Iar cuvîntul – s-a dovedit – are un roul extraordinar în a face ca răul să fie strivit sub „povara” binelui. Spusa noastră aduce clarificări în conștiința cititorului. Și face ca lumea să fie mai bună, mai conciliantă. Minunea aceasta, bagajul doldora de cuvinte are și un alt avantaj: ne ajută să deslușin fascinantul spectacol al formării și cunoașterii de sine. Cu o condiție: să citim, pentru a acumula cât mai mult. Ajută și zisa părinților, și îndrumările dascălilor. Dar cel ce vrea realmnente să știe, trebuie să citescă. Enorm. Iar ziarul „Făclia de Cluj” a fost mereu ca o călăuză spre adevăr. Credibilitatea a făcut ca să fie căutat atât pe tarabe, de abonați, cât și on-line. Nostalgicii din diasporă din cine știe ce colț al Planetei cei interesați de viața culturală din Orașul de la poalele Feleacului, străinii care au vrut să ne cunoască – toți au găsit o clipă să dea click pe ziarul pe care-l conduceți.
• Se pare însă că a scăzut apetitul pentru lectură.
• Se prea poate. Dar, să nu uităm, astăzi există nenumărate posibilitiți pentru a satisface „foamea de lectură”. Se scrie mult, se traduce enorm, există oportunitatea lecturării de cărți, reviste și ziare din orice colț al lumii; biblioteci on-line; comenzi pe internet; achiziții directe etc. Da. Se citește mai puțin, când autoritățile ignoră sau chiar își bat joc de dorința de lectură a oamenilor. Un oarecare desființează, din pix, un chioșc. Chipurile pentru amenajarea urbană. Gestul însă face ravagii în arealul unui cartier, să spunem. S-au învățat șmecherii din primării să ridice la nivele exorbitante cei 2-3 metri pătrați de spațiu stradal pentru vânzătorii de ziare. Stradă care nu e a lor, ci a noastră, a celor care am opintit cu mintea, brațul și banul, la realizarea ei. Crimă, așadar să jupoi pe cel negustor de cuvinte frumaose cu taxe imbecile și scuze puerile! Își freacă palmele cel care a câștigat o licitație pentru pavarea locului, dar plâng difuzorii și, deopotrivă, cititorii. Dar cei care vor să citească, citesc. Găsesc întotdeauna alte și alte surse pentru a-și satisface „viciul”.
• Totuși ziarele…
• …au un rol deosebit în a dezvolta dragostea față de cuvinte. Și de a adăuga circumvoluțiuni de înțelepciune fiecăruia dintre noi. Ziarele sunt scrise într-un limbaj accesibil, Sunt, de regulă, purtătoare de informație adevărată și verificată. Și tocmai pentru că în puține pagini concentrează esențe rare, cuvintele de aici aduc alte și alte dorințe de cunoaștere. Nu-i puneți pe politicieni să înțeleagă acest lucru: ei citeac ziarul și dacă se simt lezați în vreun fel, atacă. Distrug. Pe internet se uită la femei goale și bârfe despre alții și nu ajung să citească și ceea ce, indignați, spun cetățenii despre ei. Vreau să spun că nu pot interzice internetul, dar au o mie de feluri de a submina apariția unui articol defavorabil lor. Așadar…
• Pot fi mândru că am rezistat 10.000 de numere.
• În traducere liberă: 33 de ani de apariție neîntreruptă. Și dacă la acestea adăugăm alte măcar 10.000 de numere de dinainte de 1989, se cheamă că suntem corecți întru totul cu istoria. Pentru că vremuri grele a avut Făclia și înaite și după balamucul din 89. Dar faptul că nu i s-a stins lumina, se cheamă că Măria sa Cititorul a iubit și iubește în continuare acest cotidian. Drept pentru care trebuie să aducem prinosul noastru de recunoștință și celor care ne citesc, și celor care, de-a lungul vremii, au sângerat în fața cuvântului scris.
• Mulțumesc pentru aceste cuvinte frumoase.
• Să fie într-un ceas bun și un sincer „La mulți ani!” tuturor celor care conjugă verbele la timpul prezent, devoalând miezul cotidianului de azi și de mâine. În cuvinte sau eufemismele lor.

Interviu realizat de

Cormin PURIȘ