Memoria înaintaşilor

liviu tempaUn eveniment comemorativ – modest, în aparenţă, dar mişcător pentru cei prezenţi, în 30 septembrie, a. c., în Studioul de Concerte al Academiei de Muzică „Gh. Dima” – a fost ocazionat de lansarea cărţii intitulate Liviu Tempea, pianistul-compozitor, apărută la Editura Eurostampa din Timişoara, ca rod al investigaţiilor reputatului muzicolog bănăţean Constantin-Tufan Stan, profesor la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj. Evenimentul a fost moderat de d-na Prof. univ. dr. Elena Chircev, decanul Facultăţii Teoretice.

Cel omagiat, Liviu Tempea, a fost unul dintre profesorii primului mănunchi didactic al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, înfiinţat de Consiliul Dirigent – la iniţiativa lui Tiberiu Brediceanu -, alături de marile înfăptuiri generate de Unirea de la 1 Decembrie 1918: Universitatea, Opera Română şi Teatrul Naţional.

Evenimentul ar putea fi un început, un punct de pornire pentru readucerea în memoria prezentului a multor figuri, personalităţi ale vremilor trecute, estompate de curgerea nemiloasă a timpului, dar care şi-au adus contribuţia nu numai la edificarea instituţiei respective, ci şi la făurirea înfloritoarei vieţi muzicale contemporane a Clujului, precum şi a altor centre muzicale. Dacă despre Gh. Dima, Augustin Bena, Marţian Negrea, Ana Voileanu-Nicoară, Jean Bobescu, Zaharia Bârsan, Mihail Andreescu-Skeletty, Ecaterina Fotino-Negru, Sigismund Toduţă şi alţii s-au scris studii şi cărţi, chiar dacă şi alte nume ale unor profesori şi absolvenţi au fost evocate în studii sau articole ocazionale, cîţi îşi mai amintesc astăzi de Ilie Sibianu, Cornelia Deac, Lya Pop, Ionel Crişan, Ion Stănescu-Papa, Iosif Vanciu, Lily Bulandra, Lucian Surlaşiu, Romulus Cionca, George Pavel, Flor Breviman, George Ciolac, Camillo de Angelis, Constantin Stihi, Dumitru Dumitrescu, Nicolae Theodorescu şi încă mulţi alţii, ca să ne referim numai la cei din primele trei decenii de activitate, din perioada eroică a începuturilor, a răvăşitorului refugiu la Timişoara şi a primilor cinci ani de după război?

Originar din Lugoj, oraş-simbol al muzicii şi al spiritualităţii româneşti din Banat la îngemănarea secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, Liviu Tempea, născut în anul 1870, împărtăşeşte şi el soarta muzicienilor români ai vremii, care nu aveau unde profesa, în lipsa unor instituţii artistice de profil. Începe studiul pianului încă din copilărie şi a apărut pe scena unor evenimente cultural-artistice din Lugoj, ca solist şi acompaniator. Apoi, între 1890 şi 1895, studiază medicina la Viena şi pianul cu reputatul pianist Julius Epstein. Nu îşi finalizează studiile medicale, deoarece părinţii nu-l mai pot susţine. Urmează o lungă perioadă de peregrinări, prin Bucureşti, Iaşi, Dumbrăveni (un sat bucovinean), cînd activează ca pianist, profesor particular, dirijor de cor. În 1897 are o scurtă şedere la Cluj (oraş pe care îl va evoca într-un ziar timişorean, în anul 1943), apoi îşi continuă peregrinările alternative între Bucureşti, Sibiu şi Lugoj. În fine, în 1919, vechiul său prieten Tiberiu Brediceanu îi oferă postul de profesor de pian auxiliar la nou înfiinţatul Conservator de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj. Din mărturisirile contemporanilor săi, Liviu Tempea apare ca un virtuoz al claviaturii, indiferent că interpreta lucrări din marele patrimoniu clasic sau prelucrări de jocuri populare bănăţene, „d-ale noaşce”, cum îi cereau mereu prietenii bănăţeni.

Creaţia sa, restrînsă, cuprinde cîteva piese pentru pian, prelucrări de jocuri populare, dar şi cîteva lieduri, pe versuri populare sau de Octavian Goga.

De altfel, cei prezenţi au putut asculta cîteva piese din creaţia sa, în interpretarea unui grup de artiste timişorene şi lugojene: lect. univ. dr. Silviana Cîrdu, pian, prof. Ana Tîrsu, soprană, asist. univ. dr. Mia-Ioana Iuga, soprană, prof. Alexandra Muscă, pian.

Liviu Tempea nu a avut urmaşi direcţi, însă i-a urmat o numeroasă familie formată din copiii şi nepoţii unora dintre fraţii săi, fapt ce a înlesnit păstrarea unor documente şi mărturii asupra familiei sale şi a sa, documente puse la dispoziţia autorului cărţii de către d-na Prof. univ. dr. Elisabeta Deac-Tempea din Bucureşti, prezentă şi d-sa la eveniment.

A doua zi, Pr. Prof. univ. dr. Vasile Stanciu, însoţit de un minunat grup de cinci emuli teologi, a oficiat o slujbă de pomenire a muzicianului, decedat în anul 1946, şi care îşi duce somnul de veci în Cimitirul Central, străjuit de un modest obelisc.

Dl Prof. dr. Constantin-Tufan Stan (născut la Bocşa, jud. Caraş-Severin, în anul 1957), profesor la Lugoj, este licenţiat al actualei Universităţi Naţionale de Muzică Bucureşti în anul 1981 şi doctor în muzicologie al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, în anul 2008. Este autorul a peste zece cărţi publicate despre mişcarea muzicală şi societăţile corale bănăţene, despre personalităţi muzicale şi artistice din Lugoj, ca Dimitrie Stan, Zeno Vancea, Laurian Nicorescu, Titus Olariu, Kurtág Gyõrgy, Victor Vlad Delamarina, Aurel C. Popovici-Racoviţă, Vasile Ijac, impunîndu-se în peisajul muzicologic românesc prin acribia cercetării şi prin competenţa profesională exemplară.

Bujor DÂNŞOREAN

Articole din aceeasi categorie