„Produs de Cluj”, la Timișoara

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Shopping City Timișoara, organizează cea de-a șaptea ediție a Târgului Produs de Cluj în capitala Banatului. Manifestarea expozițională se va derula în parcarea mall-ului timișorean între 8 și 11 iulie.

La această ediție a Târgului Produs de Cluj la Timișoara vor fi prezenți mici întreprinzători clujeni și bănățeni, care vor expune produse de artizanat și preparate alimentare, precum și fructe și legume de sezon. Amatorii de produse tradiționale vor putea achiziționa compoturi, dulcețuri, murături și o gamă variată de zacuști, toate gătite respectând rețete tradiționale. Apicultorii și viticultorii vor fi și ei prezenți, nu vor lipsi uleiurile presate la rece, preparatele din carne  și lapte , turta dulce și ciocolata de casă, sucurile și siropurile naturale. Artizanii își vor prezenta costumele populare, podoabele lucrate de mână, obiectele sculptate în lemn, lavanda și produsele de marochinărie.

Conform normelor legale în vigoare, accesul în incinta pieței va fi condiționat de purtarea măștilor de protecție și respectarea distanțării sociale. Intrarea și ieșirea din târg vor fi marcate distinct și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor. „Timișoara a devenit un oraș nelipsit de pe harta caravanei Produs de Cluj. Ne întoarcem cu drag aici, la cererea celor care ne-au vizitat la edițiile anterioare, cerere care ne-a bucurat și onorat. E cea mai clară dovadă a faptului că produsele pe care partenerii noștri le etalează pe standuri sunt de buna calitate și satisfac dorințele unui public cunoscător și pretențios. Iar asta demostrează că proiectul nostru este unul de succes, oferind expozanților șansa de a se prezenta și, în același timp, celor care ne trec pragul, de a achiziționa produsele dorite, unele sănătoase, de bună calitate și, mai ales, autohtone”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut