Dreapta golaşă

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a anunţat, săptămâna trecută, demisia atât din fruntea formaţiunii numite USR, precum şi din calitatea de membru de partid, după ce Biroul Naţional al formaţiunii s-a pronunţat împotriva redefinirii familiei în Constituţie. Gestul lui Nicuşor Dan a venit la doar trei săptămâni de la Congresul USR, în cadrul căruia a fost ales pentru un nou mandat în fruntea acestei entităţi. Spun entitate, deoarece Uniunea Salvaţi România, în opinia mea şi nu numai, deşi funcţionează după Legea Partidelor Politice, este departe de ceea ce înseamnă un partid politic în adevăratul sens al cuvântului. Un partid are la bază o doctrină, un program social, economic şi politic, şi tinde să ajungă la conducerea statului pentru a-şi impune programul. Or, în cazul USR, nu cred că putem discuta în astfel de termeni. Formaţiunea condusă până de curând de Nicuşor Dan nu este altceva decât un grup de persoane care au speculat emoţia stârnită de tragedia de la Colectiv, reuşind să adune ceva rezultate la alegerile locale din iunie anul trecut, iar apoi să promoveze în Parlament. Revenind la criza din USR, generată de demisia lui Nicuşor Dan, trebuie spus că aceasta era mai mult decât previzivilă. Deşi fusese reconfirmat în fruntea USR-ului la Congresul de la Cluj-Napoca, ceea ce ar fi trebuit să-i întărească legitimitatea şi influenţa în rândul membrilor, evoluţia lucrurilor arată că şefia a fost pentru Nicuşor Dan o pălărie mult prea mare, iar politica un fenomen pe care nu l-a înţeles. Nu a înţeles nici faptul că un partid se menţine pe eşichierul politic nu datorită farmecului unor persoane sau al intensităţii scandalurilor pe care
le provoacă membrii săi, ci datorită programelor de guvernare. Prin urmare, nu este exclus ca plecarea lui Nicuşor Dan din fruntea USR să marcheze ceva şi mai sumbru pentru cei care şi-au pus speranţe în această formaţiune, şi anume dispariţia de pe scena politică. Astfel, USR ar intra în galeria formaţiunilor politice de conjunctură care au apărut după 1990, printre acestea aflându-se Alianţa pentru

România a lui Teodor Meleşcanu, Partidul Poporului a lui Dan Diaconescu,  PLD-ul lui Teodor Stolojan sau UNPR-ul lui Gabriel Oprea. În cazul unui astfel de scenariu, zona dreptei româneşti va rămânea acoperită doar de PNL, partid care, la ora actuală, nu se află într-o situaţie foarte confortabilă şi nu e sigur dacă alegerile din 17 iunie îi vor aduce relansarea mult aşteptată. Pe de altă parte, din intervenţiile publice ale lui Dacian Cioloş, nu se poate întrevedea ce se doreşte cu aşa numita platformă România 100. Concret, nu se ştie dacă această iniţiativă se va constitui într-un partid politic sau nu. Aşa că viitorul dreptei din România rămâne, deocamdată, confuz.

Cât priveşte ALDE…

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie