Despre săraca ţară bogată

Păi cine a zis fraţilor că România nu este o ţară darnică? Este atât de darnică încât dă semenilor noştri… cam tot. În timp ce energia electrică şi gazele naturale se scumpesc năucitor cu 40% respectiv 48% într-un singur an, conform Comisiei pentru industrii şi servicii, noi deţinem materii prime de gaze naturale care ar putea susţine consumul intern în proporţie de 98%. Ce facem cu ele? Printr-o surprinzătoare dovadă de mărinimie şi stoicism le exportăm, pentru că economia noastră merge prea „ca pe roate” şi trebuie să susţinem şi mecanismul altor ţări. Şi ne mai întrebăm de unde sărăcia? De unde facturile imense la gaz şi curent, care raportate la salariul minim pe economie, ne fac să ne întrebăm cu stupoare: noi mai lucrăm pentru altceva? Sau doar cu scopul de a ne plăti facturile?
Şi nu e vorba că nu avem cu ce, doar că la capitoul gestiune stăm mai prost decât am crezut. Rămâne să stăm uimiţi în continuare când aflăm că deţinem peste zece milioane de tone de sare, trei milioane de tone de lignit, peste un miliard de tone de cupru, peste 0,9 milioane tone de huilă, 750 milioane de tone de aur şi argint şi aproximativ o sută  milioane tone de minerale nemetalifere! Preferăm însă, ca in loc să folosim aceste bogăţii în scopul ridicării din mizeria în care suntem, să extragem tot ce putem şi să exportăm, până luăm şi pielea de pe biata noastră Românică.
După cum afirmă Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, planuri sunt, de 11 ani încoace mai exact se vorbeşte despre Strategia Energetică, un plan atât de bine structurat, încât încă nu s-a realizat niciun punct din cele enumerate. Pe foaie toate sună bine, grupate pe obiective, cuvintele sunt mari: satisfacerea planului  de energie în prezent şi pe termen lung la un preţ cât mai scăzut; limitarea dependenţei de resursele energetice de import; creşterea nivelului de adecvanţă a reţelelor naţionale de transport a energiei electrice, gazelor naturale şi petrol;  utilizarea raţională şi eficientă a resurselor energetice primare etc şi lista continuă pe încă 92 de pagini mai exact şi este atât de pompoasă încât sunt sincer emoţionată.
Încă un copac tăiat şi încă nişte foi umplute cu scris inutil.
Să trecem la alt capitol. Între timp ce face omu’ de rând? Păi cum ce? Susţine şi el economia celorlalte ţări, cum este învăţat. Cumpără alimente şi produse importate, că sunt mai gustoase, fără E-uri sau alte ingrediente, care prin  nu ştiu ce minune rezistă în frigider aproape de la un anotimp la altul. Doar în prima jumătate a anului 2017 au fost importate alimente în valoare de 3,2 miliarde de euro, în condiţiile în care a fost un an bogat din punct de vedere al agriculturii. Între timp producătorii români îşi exportă produsele, ca să simtă şi străinii ce înseamnă gustul şi nu doar aspectul.
Doar mie mi se pare sau totul e pe invers? Ce e bun trimitem din ţară, ce e… nu tocmai bun aducem, nu ne mai place calitatea, ne desconsiderăm şi parcă intenţionat căutăm metode de a ne superficializa şi de a ne descotorisi de tot ceea ce avem mai de valoare.
Săraca noastră ţară bogată, oare cât ne mai suporţi?
Iulia LUPŞA

 

Articole din aceeasi categorie