Home » 2018 » februarie » 03

Peste 14.900 de persoane au beneficiat, în 2017, de proiectele filantropice ale Arhiepiscopiei Clujului

Peste 14.900 de persoane au beneficiat anul trecut de programele sociale al Arhiepiscopiei Clujului, suma cheltuită pentru ajutorarea celor în nevoie fiind de peste 750.000 lei – relevă datele prezentate sâmbătă, 3 februarie, în cadrul ședinței de bilanț pe 2017. Lucrările Adunării eparhiale, care a făcut bilanțul întregii activități a Arhiepiscopiei Clujului din anul 2017, […]

Despre dragostea de țară

Există în momentul de față două tendințe, și am putea spune, încă mai exact, două ispite, de-a stânga și de-a dreapta, în exprimarea relațiilor cu realitatea covârșitoare numită „țară”. Iar în spațiul românesc, după cum se știe, „țară” este și patria, dar și țărișoarele – vai, din Maramureș și până în Țara Almăjului. Ispita „de-a […]

Citeste tot articolul

Cardinalul Eugène Tisserant, despre „Ţinutul unde stăpânesc vulturii Romei” (partea I)

În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, răsfoind file îngălbenite de timp în căutarea a noi mărturii despre neamul românesc şi zbuciumata sa istorie, rămâne actual şi semnificativ discursul unui important prelat al Bisericii Catolice a sec. XX, Cardinalul Eugen Tisserant, care a îndeplinit funcțiunea de Secretar al Congregației pentru Biserica Orientală între 1936-1959. Ziarul oficial […]

Citeste tot articolul

Proiecte ale MET în anul Centenarului Marii Uniri

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) este prima instituţie muzeală înfiinţată în Transilvania după Marea Unire. Directorul MET, istoricul Tudor Sălăgean, a expus, pentru cotidianul „Făclia”, suita de evenimente organizate de instituţie în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. El a evidenţiat că pentru instituţia pe care o conduce celebrarea Centenarului este „o datorie legată de începuturile […]

Citeste tot articolul

Fundaţia Culturală ‘Carpatica’ & Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’. Un titlul pe cât de ofertant, pe atât de atrăgător, ‘Bastien şi Bastienne’

Fundaţia Culturală ‘Carpatica’ & Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’. Un titlul pe cât de ofertant, pe atât de atrăgător, ‘Bastien şi Bastienne’

Nu există stagiune în care Bastien şi Bastienne să nu atragă atenţia, intrând în proiectele regizorilor consacraţi sau în cele ale studenţilor de la regie artele spectacolului, respectiv canto. Cu un titlul nou, Îndrăgostiţii cu acelaşi nume, Bastien şi Bastienne de Mozart va avea parte de o nouă punere în scenă, text, adaptare scenică şi […]

Citeste tot articolul

Teatrul ‘Puck’. Primele spectacole ale lunii februarie, „Legenda Sfântului Ladislau” şi „Ivan Turbincă”

„Legenda Sfântului Ladislau”, spectacolul programat pentru sâmbătă, 3 februarie, de la ora 11, este scris, proiectat şi regizat de către Szentirmai László. Conceptul propus de artist îmbină lumea vizuală a vechilor codexuri cu pasiunea faţă de tehnica „Paper Theater” (ilustrând povestea prin jocuri de umbre şi siluete). Muzica este semnată de Kötõ Áron, Kocsis Tûnde […]

Citeste tot articolul

Teatrul Naţional Cluj – Napoca. “Idiotul” într-o Rusie a nefericitei umanităţi

Teatrul Naţional Cluj – Napoca. “Idiotul” într-o Rusie a nefericitei umanităţi

duminică 4 februarie, 19. 00 Un spectacol cum este Idiotul te îndeamnă, te obligă chiar să citeşti cartea lui Dostoievski, acordând fiecărei pagini atenţia cuvenită. A merge la spectacol fără a cunoaşte conţinutul romanului, e un demers eşuat. De ce ? Pentru că Idiotul este o scriere complicată, cu mule personaje complexe şi puternice, cu […]

Citeste tot articolul

Teatrul „Aureliu Manea” Turda. Weekend la teatru

Teatrul „Aureliu Manea” Turda. Weekend la teatru

A intrat în firescul lucrurilor ca, la fiecare sfârşit de săptămână, actorii turdeni să pregătească momente speciale pentru iubitorii de teatru. Sâmbăta este rezervată celor mari, cu spectacole dintre cele mai diverse, iar duminicile le sunt dedicate celor mici. Aşadar, sâmbătă, 3 februarie, ora 19, la Teatrul ,,Aureliu Manea” Turda, are loc spectacolul „Tragedian la […]

Citeste tot articolul

Despărţământul ASTRA Cluj, acuzaţii dure la adresa Consiliului Judeţean Cluj

Conducerea Despărţământului Cluj al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român consideră că principalul responsabil în cazul pierderii de către statul român a Muzeului ”Octavian Goga” de la Ciucea este Consiliul Judeţean Cluj. Totodată, Despărţământul Cluj al ASTRA solicită trecerea prin Parlament a unui articol unic prin care domeniul lui Octavian Goga de […]

Citeste tot articolul

Amenzi de 4.800 de lei pentru ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoane cu dizabilităţi

Poliţistii locali din cadrul Direcţiei Ordine Publică şi Trafic Rutier au desfăşurat, în perioada 26-31 ianuarie, acţiuni privind ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, în Piaţa Gării şi pe mai multe străzi din zona centrală a oraşului, informează municipalitatea printr-un comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei. Potrivit documentului, cu ocazia […]

Citeste tot articolul

Planuri edilitare în comuna Unguraş

Când, zilele trecute, am ajuns în comuna Unguraş pentru a participa la o manifestare religioasă în frumoasa biserică adventistă din centrul localităţii, mai funcţiona iluminatul public de sărbători. Chiar dacă a trecut de atunci o lună, străzile satului arătau splendid. A doua zi, însă, când am revenit acolo, iluminatul a revenit la starea originală. Nu […]

Citeste tot articolul

Marţi, 6 februarie, la cafenaua „Ema”, lansarea cărţii „Vânătorul de tornade” de Sorin Grecu

Marţi, 6 februarie 2018, ora 19.00, poetul şi jurnalistul Sorin Grecu îşi lansează cea de-a unsprezecea carte a sa, „Vânătorul de tornade – povestiri adevărate de la Morgă”, însumând 100 de scurte povestiri şi reportaje. Poveşti în marea lor majoritate triste dar, de multe ori, pigmentate de un umor involuntar, absurd – generat de diversitatea […]

Citeste tot articolul

Adrenalina

Tot mai mulţi oameni se exprimă prin puseuri de adrenalină, aidoma unor vulcani în plină expansiune, chiar dacă datele problemei îi indică, prin biografii şi fapte, ca nişte mofete, puturoşenii cum li se spune prin părţile Buzăului, unde aceşti mici vulcani în miniatură, noroioşi, şi grav mirositori îşi dau ifose fumigene, cu gazele de rigoare; […]

Citeste tot articolul

Socialiştii unguri, în căutare de alegători în Transilvania

Socialiştii unguri, în căutare de alegători în Transilvania

Preşedintele Partidului Socialist din Ungaria, Gyula Molnar, şi candidatul acestei formaţiuni la postul de prim-ministru Karácsony Gergely s-au întâlnit, la Cluj-Napoca, vineri seara, cu membri ai comunităţii maghiare pentru a-şi prezenta programul pentru alegerile parlamentare din aprilie 2018. Întâlnirea a avut loc la Muzeul de Artă, printre participanţi numărându-se fostul senator Eckstein Kovacs Peter şi […]

Citeste tot articolul

ZEXE… de Octavian BOUR

ZEXE… de Octavian BOUR

de Octavian BOUR

Citeste tot articolul